Crimă cu premeditare la Sibiu: o femeie și-ar fi ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale

Distribuire

O femeie din Sibiu este acuzată că a pus la cale uciderea propriei mame, cu sprijinul unei asistente medicale, pentru a intra în posesia bunurilor acesteia, pe care ulterior le-ar fi vândut înainte de a se muta în Dubai. Cele două suspecte au fost reținute la aproximativ un an și jumătate de la comiterea faptei.

Actualizare: cele două femei au fost arestate pentru 30 de zile

În baza art. 226 şi art. 223 alin. 2 CPP, raportat la art. 202 alin. 1 şi 3 CPP, admite propunerea de arestare preventivă a inculpatelor P.A. şi P.C.M., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 185/85/P/2025 şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatelor: 1. P.A., şi 2. P.C.M, pe o durată de 30 de zile, fiecare, cu începere de la data de 28 decembrie 2025 şi până la data de 26 ianuarie 2026, inclusiv. Respinge cererea inculpatei P.C.M. de luare a măsurii arestului la domiciliu, se arată în soluția Tribunalului Sibiu.

Știrea inițială:

În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanţe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanţele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aştepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanţă cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a-i provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă, precizează procurorii din Sibiu.

Citește și:

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

https://city-fm.ro/live-city-fm/

Nu uita!

Actualitate

Tensiuni în PNL: primarul din Avrig cere congres și sancțiuni dure în partid

Decizia privind desemnarea unui nou premier provoacă reacții critice...

Tensiuni în PNL: ședință de urgență pentru excluderea lui Adrian Veștea după desemnarea ca premier

Criza politică din interiorul Partidului Național Liberal se adâncește...

Cod galben de vreme severă: vânt de până la 90 km/h, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică două atenționări...

Eugen Tomac, după desemnarea lui Adrian Veștea: „Regret că nu am putut ajunge la un compromis rezonabil”

Schimbarea de direcție la nivel guvernamental a generat reacții...

Eugen Tomac și-a depus mandatul. Adrian Veștea, desemnat pentru formarea noului guvern

Schimbare la vârful scenei politice, după retragerea lui Eugen...

Un gest care salvează vieți: apel la donare de sânge de Ziua Mondială a Donatorului

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată pe...

ȘTIRI