Polițiștii sibieni au desfășurat, de la începutul anului școlar, mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței elevilor, în șase unități de învățământ din Cisnădie, Miercurea Sibiului și Agnita.
În cadrul controalelor, la care a participat și un echipaj canin, au fost legitimate 89 de persoane, verificate 16 societăți comerciale și 62 de autovehicule, inclusiv două destinate transportului școlar.
Polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 6.300 de lei.
Totodată, au fost organizate 30 de activități de prevenire a violenței, a consumului de substanțe interzise și a comportamentelor antisociale, la care au participat 623 de elevi și cadre didactice.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu anunță că acțiunile de prevenire și verificare vor continua și în perioada următoare.
