Peste 700 de tineri au participat, sâmbătă, 26 septembrie, la Ziua Tinerilor din Mediul Rural – Rășinari 2026, eveniment organizat în centrul comunei. Muzica, dansul și momentele pregătite de tinerii și artiștii locali au animat întreaga seară, iar cel mai așteptat moment a fost concertul susținut de Celia.
Spectacolul cultural-artistic a început la ora 17:00 și a fost deschis de primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan. Acesta i-a felicitat pe tinerii implicați în organizarea evenimentului și i-a încurajat să participe și la proiectele desfășurate pe parcursul anului prin Centrul de Tineret Rășinari.
Artiști locali și invitați pe scena din centrul Rășinariului
Programul a reunit numeroși artiști și formații locale. Pe scenă au urcat Ansamblul Călușerii din Rășinari, Grupul de Fluierași din Rășinari, Bogdan Berindei, Nicolas Gușterițean, Valentin Poplăceanu, Claudiu Fleschin, Denis Gligor, Natalia Blezu, Diana Băcilă și Andreea Omotă.
Au participat, de asemenea, Antonia Nicoleta Canean de la Clubul Sportiv Acro Dance Sibiu, Melissa Tărean, Formația de dans M&M a Casei de Cultură a Studenților Sibiu și Trupa Dance Art Fusion de la Clubul Copiilor Cisnădie.
Evenimentul a fost prezentat și animat de Cosmin Chelcea.
Celia a coborât în mijlocul celor 700 de participanți
Punctul culminant al serii a fost recitalul susținut de Celia. Artista a coborât de pe scenă și a cântat împreună cu tinerii aflați în public, momentul fiind unul dintre cele mai apreci
