Toleranță zero pentru alcool la volan în România. Chiar și o cantitate redusă poate atrage sancțiuni, iar dacă alcoolemia depășește pragul prevăzut de Codul Penal, fapta devine infracțiune.
Conducerea sub influența alcoolului, atunci când nu este infracțiune, este sancționată cu amendă și suspendarea permisului pentru 90 de zile. În cazul unei alcoolemii de peste 0,80 grame pe litru alcool pur în sânge, șoferul riscă răspunderea penală.
Specialiștii atrag atenția că nu există un număr fix de ore după care alcoolul dispare complet din organism. Timpul de eliminare diferă în funcție de cantitatea consumată, concentrația băuturii, metabolism și starea de sănătate.
Chiar și după mai multe ore de somn, alcoolul poate fi încă detectabil în anumite situații. Medicii avertizează și asupra asocierii alcoolului cu medicamente sau substanțe interzise, combinație care poate încetini reacțiile și poate afecta atenția inclusiv a doua zi.
Recomandarea pentru șoferi este simplă: după consumul de alcool, nu vă urcați la volan.
