Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Dumbrăveni intră într-un proiect amplu de restaurare, cu o valoare de peste 17 milioane de lei. Lucrările urmăresc transformarea Castelului Apafi într-un punct important pentru turismul cultural și pentru viața comunității locale.
Proiectul „Reabilitare Castel Apafi, Dumbrăveni, Jud. Sibiu – etapa I” beneficiază de finanțare prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, în cadrul Priorității 8 – „O regiune atractivă”. Din valoarea totală de 17.270.356,29 lei, 13.257.047,20 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 2.027.548,39 lei provin de la bugetul de stat. Diferența este contribuția orașului Dumbrăveni. Termenul estimat pentru finalizarea investiției este octombrie 2029.
Povestea Castelului Apafi începe în urmă cu mai bine de 470 de ani, pe domeniul de la „Ebesfalva”, actualul oraș Dumbrăveni. Familia nobiliară din care s-a ridicat Mihail Apafi I, principe al Transilvaniei, a construit primele clădiri ale ansamblului, care a devenit reședință princiară personală între 1660 și 1696.

De-a lungul timpului, castelul a primit oaspeți importanți. Împăratul Iosif al II-lea al Imperiului Habsburgic a ajuns aici în 1773, iar poetul Petőfi Sándor a vizitat castelul în 1848.
Ansamblul a fost și locul unor momente importante pentru istoria Transilvaniei. La Dumbrăveni a fost semnat „Actul de supunere”, prin care Adunarea Stărilor întrunită la Sibiu a solicitat, la 9 mai 1688, protecția împăratului austriac. Decizia a contribuit la pierderea independenței Transilvaniei în favoarea Imperiului Habsburgic.
În aprilie 1919, castelul a găzduit Marea Adunare Națională a Romilor, unde a fost semnat un memorandum de susținere a Marii Uniri din 1918. Ulterior, destinația ansamblului s-a schimbat radical. Castelul a fost folosit, pe rând, ca tribunal, închisoare, arhivă, școală și internat.
Proiectul de restaurare vizează mai multe componente ale ansamblului de pe strada Cuza Vodă nr. 4, unde există opt imobile independente.
Una dintre intervențiile importante va avea loc la bastionul C4. Șarpanta va fi curățată și consolidată, iar elementele din lemn vor primi tratamente de protecție. Învelitoarea va reveni la configurația inițială, iar vechiul drum de strajă va primi un acoperiș refăcut după modelul istoric.
Fațadele vor fi curățate, tencuielile originale vor fi păstrate acolo unde se mai găsesc, iar zidăria și elementele din piatră vor fi reparate. Golurile existente vor fi închise cu panouri de sticlă fără rame, montate detașat de pereții istorici.
Bastionul va putea găzdui ulterior spații pentru expoziții.

La beciul boltit va fi eliminată dala de beton care acoperă în prezent subsolul, deoarece intervenția actuală nu este compatibilă cu caracterul istoric al sitului. Zidăria din cărămidă va fi păstrată și consolidată, iar spațiul va primi tratamente împotriva igrasiei. Noua structură de rezistență va fi independentă de zidăriile istorice, pentru protejarea acestora.
Proiectul include și punerea în siguranță a fragmentului de zid rămas din fosta incintă, în zona corpului C9. Elementele decorative valoroase vor fi conservate, iar în subsol va fi amenajat un spațiu pentru grupurile sanitare. Accesul va fi asigurat printr-o scară și un lift, amplasate în spatele zidului istoric.
Platformele betonate existente vor fi desființate, iar curtea va fi reamenajată astfel încât să evoce aspectul curților interioare ale castelelor medievale din zonă.
Nivelul terenului va fi coborât până la cota istorică de călcare, iar contururile clădirilor dispărute vor fi marcate la nivelul pavimentului. Planul prevede și o platformă pentru evenimente, precum și reconstruirea fântânii istorice.
Investiția include și rețelele necesare de utilități: apă, canalizare, hidranți interiori, paratrăsnet și prize de pământ, instalații electrice și rețele exterioare.

Autoritățile estimează că investiția va avea efecte asupra întregii comunități locale și asupra turismului din zonă. Grupul țintă include peste 8.000 de locuitori ai orașului Dumbrăveni, vizitatorii expoziției actuale de la castel, agenții economici din HoReCa, artizanii locali și viitorii turiști.
„În România crește nivelul de conștientizare a faptului că patrimoniul istoric construit deși costisitor de conservat, restaurat și promovat, nu este o povară pe umerii comunității, ci o resursă economică. Vedem clar cum în alte țări turismul susține creșterea veniturilor publice, mai ales din turismul cultural. Este, așadar, un drum bătătorit pe care și noi pășim cu încredere. Turismul, dezvoltat ca urmare a restaurării și punerii valoare a monumentelor de arhitectură gotică, barocă și renascentistă, este un element de specificitate pentru Regiunea Centru. Celălalt element este turismul balnear. Pentru protejarea patrimoniului istoric și dezvoltarea turismului am alocat în Programul „Regiunea Centru”, prin Prioritatea 7 „O Regiune cu turism sustenabil” și Prioritatea 8 „O Regiune Atractivă” aproape 1,3 miliarde de lei. Portofoliul de investiții finanțate din această alocare este foarte divers, de la restaurarea și revitalizarea unor situri UNESCO, la reabilitarea monumentelor și bisericilor reprezentative pentru toate cultele din Regiune, precum și investiții în conservarea patrimoniului natural și construirea de infrastructură specifică turismului balnear și montan”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Prin restaurarea ansamblului, administrația din Dumbrăveni urmărește să readucă Castelul Apafi în circuitul cultural și turistic și să transforme patrimoniul istoric într-o resursă pentru dezvoltarea economică a orașului.
