
Care sunt preţurile la carburanţi, marți, 5 mai. S-au înregistrat noi majorări
Începutul primei săptămâni din luna mai aduce scumpiri la pompe. Prețurile carburanților sunt în creștere față de cele afișate la sfârșitul săptămânii trecute.
Astfel, marți, 5 mai , s-au înregistrat creșteri de până la 34 de bani pe litru la motorina standard și premium.
Un litru de motorină standard a ajuns să coste între 9,67 şi 9,94 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,49 şi 10,76 lei.
În același timp, un litru de benzină standard costă în prezentîntre 8,92 şi 9,14 lei, iar un litru de benzină premium a ajuns să coste între 8,71 şi 9,84 .
Preţul pentru un litru de GPL, se menține în jurul valorilor de 4,3 și respectiv de 4,33 lei.
