Cărbunele și gazele nu sunt automat cele mai scumpe surse de energie, iar fotovoltaicele și turbinele eoliene nu sunt automat cele mai ieftine. O analiză semnată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, susține că aceste comparații devin înșelătoare atunci când nu includ costurile pentru stocare, echilibrare, rețele, rezervă și furnizarea energiei 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.
În analiza intitulată „Mitul din energie: «Cărbunele și gazele sunt cele mai scumpe forme de energie»”, Dumitru Chisăliță afirmă că fotovoltaicul și eolianul sunt evaluate, de regulă, în condițiile cele mai favorabile: atunci când soarele strălucește sau vântul bate. În schimb, centralele pe gaz și cărbune sunt analizate prin prisma costurilor complete, care includ combustibilul, certificatele de emisii, taxele, costurile de mediu, personalul și mentenanța.
Autorul consideră că această abordare nu oferă o comparație echitabilă între tehnologii. Un MWh produs la prânz, într-o zi însorită, nu este echivalent cu un MWh disponibil exact în momentul în care consumatorul are nevoie de el.
Ce ar trebui să includă o comparație corectă
Potrivit analizei, toate tehnologiile ar trebui să îndeplinească aceeași condiție: să asigure 100% din necesarul de energie, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, indiferent de anotimp, oră sau vreme.
În cazul energiei fotovoltaice și eoliene, calculul ar trebui să includă:
- supradimensionarea capacității instalate;
- sistemele de stocare;
- pierderile la încărcarea și descărcarea bateriilor;
- înlocuirea succesivă a bateriilor;
- capacitățile de rezervă;
- redundanța;
- serviciile de echilibrare;
- extinderea și consolidarea rețelelor;
- înlocuirea panourilor și invertoarelor;
- repowering-ul parcurilor eoliene;
- dezafectarea și reciclarea;
- refacerea racordurilor și a echipamentelor auxiliare.
Chisăliță susține că aceste costuri sunt distribuite în prezent prin tarife de rețea, servicii de sistem, scheme de sprijin și mecanisme de capacitate. În opinia sa, ele ar trebui atribuite tehnologiilor care fac necesare aceste investiții.
Costurile estimate pentru energia livrată permanent
Analiza prezintă o comparație a costurilor de producere a energiei electrice pentru tehnologii care pot asigura necesarul de consum 24/7/365.
Pentru marii consumatori industriali, estimările prezentate sunt:
- centrală pe gaz: 130–200 de euro/MWh;
- centrală pe cărbune: 145–235 de euro/MWh;
- hidroenergie: 110–140 de euro/MWh;
- fotovoltaic cu capacitate de asigurare permanentă: 200–350 de euro/MWh;
- eolian cu capacitate de asigurare permanentă: 160–200 de euro/MWh.
Pentru consumatorii casnici, valorile indicate sunt:
- centrală pe gaz: 170–260 de euro/MWh;
- centrală pe cărbune: 190–300 de euro/MWh;
- hidroenergie: 140–180 de euro/MWh;
- fotovoltaic cu capacitate de asigurare permanentă: 350–450 de euro/MWh;
- eolian cu capacitate de asigurare permanentă: 200–300 de euro/MWh.
Pe baza acestor estimări, autorul afirmă că un sistem fotovoltaic capabil să asigure continuitatea poate ajunge mai scump decât o centrală pe gaz, cărbune sau hidroenergie. El precizează însă că aceste cifre nu demonstrează inutilitatea regenerabilelor și nici faptul că energia pe cărbune este automat ieftină.
Energia solară este ieftină doar atunci când există?
Un alt argument al analizei este legat de diferența dintre producția de energie și disponibilitatea acesteia. Un parc fotovoltaic poate produce energie la cost marginal redus în timpul zilei, dar nu poate furniza electricitate la ora 20:00, când producția solară dispare, iar consumul poate rămâne ridicat.
În această situație, sistemul are nevoie de baterii, hidrocentrale, importuri sau centrale dispecerizabile pe gaz ori cărbune. Toate aceste soluții presupun costuri suplimentare.
Autorul atrage atenția că necesarul de stocare crește semnificativ dacă trebuie acoperite mai multe zile consecutive cu producție redusă de soare sau vânt. Pentru transferul energiei din vară în iarnă, susține Chisăliță, nu mai este suficientă instalarea câtorva baterii, ci este necesar un sistem energetic mult mai complex.
Costurile pe termen lung, un alt punct al disputei
Analiza susține că o comparație pe o perioadă de 50 de ani trebuie să țină cont de durata de viață și de înlocuirea echipamentelor.
O centrală convențională bine întreținută poate funcționa 40–50 de ani sau chiar mai mult, iar unele amenajări hidroenergetice pot depăși această perioadă. În schimb, un sistem fotovoltaic analizat pe cinci decenii poate necesita mai multe generații de invertoare, înlocuiri de baterii și schimbarea unei părți importante a panourilor.
În cazul parcurilor eoliene, calculul trebuie să includă repowering-ul, schimbarea echipamentelor majore și refacerea instalațiilor auxiliare.
Dumitru Chisăliță consideră că împărțirea investiției inițiale la energia produsă timp de 50 de ani, fără includerea echipamentelor înlocuite, oferă o imagine incompletă asupra costului real.
De ce este cărbunele atât de scump?
Analiza nu neagă costurile asociate energiei produse din cărbune. Sunt menționate cheltuielile pentru combustibil, exploatarea minieră, transport, mentenanță, cenușă, instalații de depoluare și efectele asupra mediului și sănătății.
Totodată, autorul susține că, în Europa, cărbunele este scump și din cauza politicilor publice care au urmărit reducerea competitivității sale. Sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, EU ETS, adaugă un cost pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă.
În același timp, centralele pe cărbune sunt folosite mai puține ore, dar trebuie menținute disponibile pentru perioadele în care producția solară și eoliană nu este suficientă. Costurile fixe sunt astfel împărțite la un număr mai mic de MWh, ceea ce duce la creșterea costului unitar.
Chisăliță compară această situație cu un serviciu de pompieri care trebuie să fie pregătit permanent, dar este chemat doar câteva zile pe an, iar apoi este considerat prea scump pe fiecare oră de intervenție.
Gazul stabilește prețul, regenerabilele beneficiază
Autorul analizează și modul de funcționare al pieței europene de energie, unde prețul este stabilit frecvent de ultima centrală necesară pentru acoperirea cererii. În multe situații, această centrală este una pe gaz.
Astfel, atunci când gazul este scump, prețul energiei electrice crește, iar producătorii eolieni și fotovoltaici pot beneficia de prețuri ridicate, chiar dacă au costuri marginale reduse.
Analiza descrie acest mecanism drept o anomalie economică și politică: gazul este penalizat pentru emisii, este folosit pentru echilibrare, funcționează mai puține ore, dar trebuie să rămână disponibil. În momentul în care este necesar, costul său poate stabili prețul de care beneficiază și alte tehnologii.
Nota de plată ajunge la consumator
Potrivit analizei, factura de energie nu include doar costul MWh produs de o centrală sau de un parc fotovoltaic. Consumatorul plătește și transportul, distribuția, echilibrarea, rezervele, investițiile în rețea, stocarea, taxele, mecanismele de capacitate și schemele de sprijin.
Dumitru Chisăliță susține că o parte din costurile regenerabilelor este transferată operatorilor de rețea, producătorilor dispecerizabili, furnizorilor și, în final, consumatorilor.
Concluzia analizei este că energia produsă din cărbune poate fi scumpă într-un anumit context tehnic și de reglementare, însă nu poate fi declarată universal cea mai scumpă sursă dacă este comparat costul său complet cu doar o parte din costurile tehnologiilor concurente.
„Aceeași obligație. Aceeași perioadă. Același nivel de siguranță. Aceleași limite ale calculului”, este principiul propus de autor pentru o comparație reală între sursele de energie.
