Ilie Bolojan anunță că nu demisionează din funcția de premier interimar și că își va preda mandatul doar succesorului său. Într-un mesaj public, acesta avertizează că plecarea sa sau a unor miniștri ar adânci criza politică și ar bloca inclusiv activitatea curentă a Guvernului.
Premierul interimar a transmis sâmbătă seara, într-un mesaj publicat pe Facebook, că România nu își permite prelungirea perioadei de provizorat. El susține că instabilitatea politică poate majora costurile de finanțare, poate afecta încrederea investitorilor și se poate reflecta în ratingul de țară.
„E timpul pentru decizii! Costurile iresponsabilității coaliției de facto PSD-AUR, care a lăsat România fără guvern într-o perioadă de crize interne și externe, fără să pună nimic în loc, pot crește în fiecare zi. Patru luni, cu atribuții limitate, ne-am făcut datoria față de România. Și ne-o vom face până la capăt! Provizoratul poate continua? Da, dar cu costuri care pot fi mai mari pentru români. În primul rând, scumpirea împrumuturilor de care finanțarea României este încă dependentă. Chiar dacă rezultatele financiare ale guvernului sunt bune, instabilitatea politică majorează dobânzile. Fiecare punct procentual poate însemna miliarde anual. Lipsa garanției că viitorul executiv va continua buna guvernare îngrijorează investitorii și se poate reflecta în evaluarea ratingului de țară”, a scris Bolojan.

Bolojan: „Nu voi abandona țara”
Premierul interimar a atras atenția că Guvernul are nevoie de o rectificare bugetară, deoarece în anumite domenii fondurile aprobate sunt aproape de epuizare. El a subliniat și necesitatea pregătirii bugetului pentru anul 2027, precum și continuarea reformei administrației și reducerea cheltuielilor statului.
Bolojan a explicat că o eventuală demisie a sa sau a unor miniștri din Guvernul demis ar produce efecte negative asupra funcționării statului.
„Trebuie pregătit bugetul anului viitor. Fără continuarea reformei administrației și reducerea cheltuielilor statului, acesta nu va putea respecta continuarea redresării. Nu voi abandona țara și, indiferent de greutățile zilnice, îmi voi îndeplini responsabilitățile asumate până când voi putea preda mandatul succesorului meu. Demisia unui premier sau a unor miniștri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza și să blocheze până și activitățile guvernamentale curente. Ar fi iresponsabil”, a transmis premierul interimar.
Critici la adresa PSD
Bolojan susține că România are nevoie urgent de un guvern de încredere, iar primul pas îl reprezintă desemnarea unui premier credibil de către președintele României.
El afirmă că PNL a susținut de la începutul crizei formarea unui nou guvern politic. În opinia sa, PSD, partid care a coagulat majoritatea care a dus la căderea Guvernului, ar fi putut prelua responsabilitatea guvernării, însă „nu a reușit sau nu a vrut să își asume această răspundere”.
„PSD, care a coagulat o majoritate pentru doborârea guvernului, ar fi avut astfel ocazia să preia guvernarea. Dar nu a reușit sau nu a vrut să își asume această răspundere. PNL, USR și UDMR au propus o soluție de compromis: o rotativă la guvernare, cu susținere reciprocă, între cele două blocuri care nu mai pot guverna împreună. Am propus un premier credibil: dl. Siegfried Mureșan. PSD a refuzat, pentru că soluțiile transparente presupun răspundere. Iar PSD preferă înțelegerile pe sub masă, jocurile de culise și transferul responsabilității către alții”, a scris Bolojan.
Soluția propusă: guvern tehnocrat cu obiective limitate
În lipsa unui acord politic, Ilie Bolojan propune instalarea unui guvern neutru, format din tehnocrați. El descrie această variantă drept o soluție „departe de ideal, dar necesară”.
Potrivit premierului interimar, noul executiv ar trebui să aibă obiective clare și limitate: realizarea rectificării bugetare, finalizarea procedurilor pentru închiderea PNRR și elaborarea bugetului pentru anul 2027.
Guvernul ar trebui, de asemenea, să păstreze direcția de redresare convenită cu partenerii și finanțatorii internaționali ai României.
„Adevărații profesioniști nu acceptă o misiune atât de grea pentru a executa ordine politice care contravin intereselor țării și vin din partea celor care fug de răspundere. Refuzul PNL de a valida un guvern care include PSD nu este o simplă supărare sau încăpățânare, ci lecția fostei coaliții: PSD nu are niciun respect pentru interesul real al României și își urmărește doar propriile interese clientelare. România a parcurs un drum greu, semnele redresării încep să apară și nu putem accepta irosirea acestui efort”, a conchis Bolojan.
România are un Guvern interimar de patru luni
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la începutul lunii mai, prin moțiune de cenzură. De atunci, România se află într-o criză politică, iar președintele Nicușor Dan a purtat consultări pentru formarea unei noi majorități.
Prima propunere pentru funcția de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să obțină sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea, însă Guvernul propus de acesta nu a primit votul Parlamentului.
Pe parcursul verii, Nicușor Dan nu a mai făcut o nouă desemnare, susținând că niciun nume nu poate strânge o majoritate parlamentară.
