Un șofer de 50 de ani din Sibiu a provocat un accident în noaptea de joi spre vineri, pe strada Octavian Goga, după ce a pierdut controlul asupra mașinii. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma impactului.
Accidentul s-a produs în jurul orei 04:00, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu.
“Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octavian Goga, un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Sibiu, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu 4 autoturisme parcate pe strada Octavian Goga. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Ana Mureșan, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.


În urma coliziunii, bărbatul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
„Azi-dimineață în jurul orei 04:00 ISU Sibiu a intervenit la un accident rutier pe strada Octavian Goga din Sibiu. La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere. Un autoturism a avariat mai multe autoturisme parcate și o țeavă de gaz. Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, acesta a suferit un traumatism facial și a fost transportat la UPU Sibiu”, precizează Lt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
