Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Șeica Mare, a fost identificat și reținut de polițiștii sibieni în baza unui mandat european de arestare.
Acesta a fost depistat în 28 septembrie de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever.
Potrivit IPJ Sibiu, bărbatul este cercetat de autoritățile judiciare din Franța pentru o infracțiune „contra ordinii și siguranței publice”.
După reținere, acesta a fost prezentat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Procurorul a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Procedurile judiciare pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare continuă.
