Au trăit ani la rând cu apa în pivnițe. Acum, locuitorii din Gusu primesc, în sfârșit, o soluție

Distribuire

Lucrările de modernizare a drumului județean 106G aduc beneficii nu doar pentru trafic, ci și pentru locuitorii satului Gusu. Potrivit președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, 37 de familii vor scăpa de infiltrațiile de apă care le afectează locuințele de ani de zile.

În cadrul investiției este realizat un sistem de drenaj amplasat la o adâncime de doi metri, care va colecta surplusul de apă din sol și îl va direcționa către cămine speciale. Soluția va proteja atât carosabilul, cât și casele din zonă, unde numeroase gospodării se confruntă cu igrasie și apă acumulată în pivnițe.

Modernizarea DJ 106G vizează un tronson de 13,5 kilometri, între Apoldu de Jos și Dealul Bogatului. Valoarea investiției este de 76,4 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile și din bugetul Consiliului Județean Sibiu.

Actualitate

Tinerii sportivi din Mediaș, rezultate importante în Taiwan. Echipa de fotbal a ajuns în semifinale

Tinerii sportivi din Mediaș s-au întors acasă după participarea...

UNTOLD a început în forță: peste 120.000 de participanți în prima zi

Peste 120.000 de participanți din România și din străinătate...

Unde se plătește cea mai scumpă apă din România. Pe ce loc se află Sibiul

Sibiul se află printre zonele cu cele mai mici...

Caniculă la Sibiu. Cele 11 puncte de răcorire și hidratare rămân deschise

Cele 11 puncte de hidratare și răcorire amenajate de...

ȘTIRI