O legendă păstrată de generații în Scoreiu spune că sătenii au primit de la împărăteasa Maria Tereza dreptul de a aduce în sat apa râului Laița, într-un canal care nu trebuia să fie mai lat decât rochia imperială. Firul de apă, asociat de localnici cu o favoare primită în urmă cu mai bine de 250 de ani, a rămas una dintre poveștile care dau identitate satului din Țara Făgărașului.
În urmă cu 12 ani, o elevă din Scoreiu așternea pe o foaie de hârtie una dintre numeroasele legende ale Țării Făgărașului, care vorbește despre vremurile în care împărăteasa Maria Tereza domnea inclusiv peste aceste frumoase locuri aflate între Munții Făgăraș și râul Olt. Copila știa de la bunicii săi că în urmă cu mai bine de 250 de ani, scorenii au primit o favoare lată cât rochia împărătesei.
Atestat încă din 1392, sub denumirea de „Szkore”, Scoreiu a avut de-a lungul timpului câțiva boieri ale căror averi au numărat joagăre și mori de apă.
Doar că apa era puțină. În lucrarea sa „Scoreiul – veche vatră românească în Țara Făgărașului”, profesorul Gavril Popa, fost director al școlii din localitate, amintește că în 1534, boierul Stanciu din Scorei „cumpără de la nobilul Oprea și fiul său Costea, jumătate din albia apei din Cârțișoara, ca să mâne apa spre moara lui ridicată pe apa Scorei, plătind pentru aceasta un cal și 12 găleți de grâu”.
Satul a crescut, la fel și nevoia de apă. Albia râului Scorei seca de cele mai multe ori pe timpul verii. „Are acest sat un pârâu cu o vale rea în care crește ceva pește alb și pe care boierii au două mori cu câte o piatră, de la care iau vamă o zecime”, stă scris într-un document de conscripție al Scoreiului din 1664.
Dominația habsburgilor nu a fost ușoară pentru satele locuite de români, a căror existență ca națiune nu era recunoscută oficial. Totuși, mânați de lipsa apei, sătenii din Scoreiu au apelat la împărăteasa Maria Tereza.
Despre acest moment a scris și eleva din Scoreiu, în urmă cu 12 ani, când a participat la proiectul „Reporter în satul meu”, organizat de Biblioteca Orașului Avrig și coordonat de Maria Grancea, la acea vreme bibliotecar.
„Legenda spune că scorenii au cerut împărătesei Maria Tereza permisiunea de a săpa un canal din râul Laița, care avea mai multă apă, pentru a alimenta vechea albie a satului, rămasă fără apă pe timpul acelei vremi. Scrisoarea a ajuns la Viena și a fost citită împărătesei de unul dintre secretari. Se spune că Maria Tereza proba o rochie în acel moment și, zâmbind, ar fi spus: «Bine, să-l sape, dar să nu fie mai larg decât rochia mea»”, rememorează Maria Grancea lucrarea elevei din Scoreiu.
Despre acest episod scrie și profesorul Gavril Popa: „Cum s-a ajuns la legenda atât de populară în Scoreiu, prin care împărăteasa Maria Tereza dăruiește un fir de apă de lățimea rochiei sale imperiale? Explicația ar fi următoarea: probabil scorenii s-au plâns de lipsa apei Gubernului Imperial din Transilvania, care-și avea reședința la Sibiu. În trecut se foloseau unități de măsură, care uneori erau luate după mărimea hainelor imperiale sau după lungimea pasului, a brațelor, a palmelor sau a picioarelor. Încă se folosește în unele țări «cotul», după lungimea antebrațului regelui. Cererea scorenilor, care era justă, ar fi fost satisfăcută de reprezentantul imperial la Sibiu, în numele împărătesei Maria Tereza, indicându-se dimensiunea rochiei imperiale.”
O a treia variantă, cu trimitere tot către Maria Tereza, o are părintele Andrei Todârcea, care a slujit timp de 43 de ani în biserica satului: „Scorenii, care au ales să treacă la religia greco-catolică au fost răsplătiți cu pământuri și cu dreptul de a folosi apa din râul Laița. Au săpat un canal lung de aproape 15 kilometri și au adus apa în sat, spre pământurile lor. Aprobarea menționa și o limită: anume, canalul trebuia să fie cât poalele unei fuste imperiale.”
Din păcate, firul apei nu a despărțit doar hotarul dintre Scoreiu și satul învecinat, Sărata, ci și pe locuitorii acestora. Nu de puține ori, apa era deviată prin canale săpate peste noapte în amonte și redirecționată către Sărata.
„În seculara dispută pentru apă, scorenii argumentează dreptul lor asupra acestui canal, invocând darul împărătesei”, mai scrie Gavril Popa, monograful Scoreiului.
Din 1983, satul dispune de o rețea proprie de alimentare cu apă, alimentată din izvoarele din „Arinii Munteanului”, astfel încât apa „împărătească” bucură acum doar sălciile de pe mal și cârdurile de gâște.
Scorenii sunt și acum mândri de darul Mariei Tereza, chiar dacă măsoară doar doi metri lățime, cât rochia pe care împărăteasa o îmbrăca în urmă cu două secole și jumătate.
Cu toții păstrează vie această legendă transmisă peste veacuri, care îi face unici în această parte a județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!
Sursa: Daniela Cîmpean/CJ Sibiu
