Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă în 13 județe din țară.
Avertizarea este în vigoare până la ora 21:00 și vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
În aceste zone, temperaturile maxime vor ajunge la 33-37 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în Câmpia de Vest.
Meteorologii avertizează și asupra disconfortului termic accentuat, indicele temperatură-umezeală urmând să atingă pragul critic de 80 de unități.
Vremea foarte caldă va continua și marți și miercuri, 1 și 2 septembrie, în special în vestul și sudul țării.
În București, temperaturile maxime vor ajunge la 32-33 de grade.
