Alarmă pe munte: 37 de apeluri la Salvamont în doar 24 de ore. Două persoane au murit

Distribuire

Salvamontiștii au avut ieri, o zi foarte dificilă, după ce 37 de apeluri au anunțat situații care au necesitat intervenția de urgență. 36 de persoane au fost salvate de pe munte, însă pentru două dintre victime intervențiile s-au încheiat tragic.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate de Salvamont Prahova, cu patru apeluri, în timp ce echipele din Bihor, municipiul Brașov, Cluj, Maramureș, Mureș și Sibiu au avut câte trei intervenții.

Au mai fost înregistrate două apeluri pentru Salvamont Județul Brașov, Salvamont Neamț și Salvamont Suceava. Salvamont Alba, Salvamont Argeș, Salvamont Harghita, Salvamont Vâlcea și Salvamont Olănești au primit câte un apel.

Dispeceratul a înregistrat și solicitări care au vizat județele Bihor, Gorj, Caraș-Severin și orașul Zărnești.

Din totalul persoanelor salvate, 14 au avut nevoie de transport la spital și au fost predate echipajelor Ambulanței, SMURD sau Salvamont. Alte două persoane au fost evacuate cu elicoptere SMURD și transportate la spital.

Din păcate, două persoane au fost declarate decedate. Trupurile acestora au fost recuperate de salvamontiști și predate serviciului IML.

Pe lângă intervențiile de urgență, salvamontiștii au răspuns și la 39 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații și recomandări despre trasee montane.

Salvamont România le recomandă turiștilor să manifeste prudență și responsabilitate înainte și în timpul activităților pe munte și să țină cont de condițiile de traseu și de propriul nivel de pregătire.

„Ai grijă de munte, iar noi vom avea grijă de tine!”, este mesajul transmis de salvamontiști, care amintesc că Salvamont România este serviciul abilitat legal pentru acordarea primului ajutor și salvarea persoanelor accidentate în zona montană.

Actualitate

Statul prelungit în trafic ne afectează capacitatea de gândire. Ce au descoperit cercetătorii

Timpul petrecut în trafic nu afectează doar răbdarea șoferilor,...

Alertă Salvamont pentru turiștii care urcă pe munte: Rafale de 90 km/h, lapoviță și ninsoare în acest weekend

Turiștii care și-au planificat drumeții în acest weekend trebuie...

Prima întâlnire se mută dimineața. Peste 60% preferă cafeaua sau micul dejun în locul cinei

Întâlnirile romantice la cină par să piardă teren în...

Aproape 2.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o singură săptămână, în Sibiu

Sezonul infecțiilor respiratorii și al gripei a început în...

Călin Georgescu, primul mesaj din arest: „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit!”

Călin Georgescu le-a transmis un mesaj de mulțumire susținătorilor...

ȘTIRI