Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că a dispus schimbarea din funcție a comandantului unei unități militare din Murfatlar, după ce un control a scos la iveală mai multe nereguli grave.
Potrivit ministrului, comandantul ar fi decontat din fondurile unității cheltuieli personale, inclusiv adidași, treninguri și tricouri pentru el și familia sa. De asemenea, acesta este acuzat că îi punea pe militari să lucreze în gospodăria sa, inclusiv la zugrăvirea apartamentului și pregătirea meselor pentru evenimente private.
În urma verificărilor, inspectorii au mai descoperit că ofițerul ar fi încasat ilegal bani de chirie, ar fi primit produse alimentare și băuturi de la subordonați, iar în timpul controlului au fost găsite o carcasă de porc, aproximativ 100 de litri de vin îmbuteliat, cantități de pește și o lipsă de 1.700 de litri de motorină.
Radu Miruță a precizat că a sesizat organele de cercetare competente și a dispus declanșarea unei anchete administrative pentru stabilirea tuturor responsabilităților. Ministrul a subliniat că un astfel de comportament este incompatibil cu funcția de comandant al unei unități militare.
