Accident pe DN1, în apropiere de Bradu

Distribuire

Două persoane au ajuns la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN1, în apropiere de Bradu. Accidentul s-a produs după ce un șofer care circula dinspre Brașov spre Sibiu ar fi virat la stânga fără să se asigure corespunzător.

“Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, pe direcția Brașov–Sibiu, un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în localitatea Sebeșu de Sus, nu s-ar fi asigurat corespunzător înainte de a efectua un viraj la stânga, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, cetățean străin”, a declarat Ana Mureșan, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

În urma impactului, bărbatul în vârstă de 38 de ani, cetățean străin, precum și o pasageră din autoturismul acestuia, respectiv o femeie în vârstă de 54 de ani, din județul Dolj, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

“Două echipaje SMURD și o autospecială de stingere au intervenit pe DN 1 între Bradu și Avrig la un accident rutier. Echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru două persoane. O femeie a suferit un traumatism lombar și este transportată la UPU Sibiu și un bărbat care a suferit un traumatism cranian este și el transportat la UPU Sibiu”, precizează Lt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier

Actualitate

Cod portocaliu de furtună în județul Sibiu. Locuitorii din Bazna și Blăjel au primit mesaje RO-Alert

Averse torențiale, grindină și rafale de vânt de până...

De ce nu ne mai putem opri din scrollat, chiar și atunci când nu ne mai face plăcere

Mulți utilizatori deschid telefonul pentru a se relaxa după...

Prietenii se schimbă odată cu vârsta. Cu cine petrecem cel mai mult timp la 20, 40 sau 70 de ani

Persoanele alături de care ne petrecem timpul se schimbă...

Video: Autostrada Sibiu–Pitești: Au fost străpunse ambele galerii ale tunelului Boița 1

Constructorii au străpuns ambele galerii ale tunelului Boița 1,...

Ploi, vânt puternic și ninsori la munte în următoarele două zile

Vremea se strică în toată regiunea până marți dimineață,...

ȘTIRI