A.L.E.G. susține schimbarea numelui Bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina Maria

Distribuire

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. solicită Consiliului Local Sibiu să aprobe, în ședința din 27 august, schimbarea denumirii Bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina Maria. Organizația susține că proiectul ar aduce în spațiul public o figură feminină cu o puternică semnificație istorică și ar contribui la o reprezentare mai echilibrată a femeilor în memoria orașului.

Într-o scrisoare transmisă consilierilor locali, A.L.E.G. își exprimă sprijinul pentru proiect și îl leagă de campania „Sibiu pentru Drepturi Egale”. Asociația amintește că a solicitat în repetate rânduri o reprezentare mai echilibrată a femeilor în memoria publică a Sibiului.

Potrivit organizației, o cercetare realizată în 2021, pe un eșantion de peste 1.000 de respondenți, a indicat o deschidere a sibienilor față de schimbarea denumirii unor străzi pentru a aduce în atenție contribuțiile femeilor. A.L.E.G. susține că aceeași cercetare a arătat că majoritatea respondenților ar fi de acord și cu redenumirea Bulevardului General Vasile Milea.

Datele invocate de asociație arată un dezechilibru major în denumirile străzilor din municipiu: doar cinci străzi din Sibiu poartă numele unor femei, în timp ce 236 au nume de bărbați.

„Acest dezechilibru nu este doar o statistică”, transmite A.L.E.G., care consideră că numele străzilor reflectă contribuțiile pe care comunitatea alege să le păstreze în memoria colectivă. Organizația argumentează că absența femeilor din această reprezentare poate face mai puțin vizibile contribuțiile lor la istorie, cultură și dezvoltarea societății.

În acest context, A.L.E.G. consideră că alegerea numelui Regina Maria are o valoare simbolică și istorică importantă. Asociația susține că o reprezentare mai echilibrată în spațiul public poate contribui la o perspectivă în care femeile și fetele sunt percepute drept parte firească a vieții publice și a zonelor de influență.

În ceea ce privește actuala denumire, organizația afirmă că schimbarea este necesară și din perspectiva memoriei Revoluției din decembrie 1989. A.L.E.G. îl descrie pe generalul Vasile Milea drept ultimul ministru al Apărării Naționale din România comunistă și susține că acesta a avut un rol în reprimarea Revoluției din 1989.

„Redenumirea bulevardului reprezintă atât o oportunitate de a corecta un dezechilibru de reprezentare, cât și de a reflecta mai adecvat valorile democratice și memoria istorică pe care ne dorim ca orașul nostru să o transmită”, arată A.L.E.G.

Proiectul privind schimbarea denumirii Bulevardului General Vasile Milea va ajunge la vot în Consiliul Local Sibiu în ședința din 27 august. A.L.E.G. le solicită consilierilor locali să îl susțină.

Actualitate

Câinii de serviciu, în acțiune la Sibiu. Două zile cu porțile deschise la Centrul Chinologic

Câinii de serviciu ai Poliției vor fi în centrul...

Semaforizarea inteligentă a picat testul. Primăria oprește sistemul și îl recalibrează

Testarea sistemului de semaforizare adaptivă din două dintre cele...

Când pot fi văzute Draconidele și unde este vizibil fenomenul

Potrivit estimărilor International Meteor Organization, activitatea maximă este așteptată...

România, în topul National Geographic al destinațiilor de toamnă. Ce locuri recomandă celebra publicație

România a fost inclusă de National Geographic într-o selecție...

Începe pelerinajul la Sfânta Parascheva. Mii de credincioși sunt așteptați la Iași

Pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva începe joi, 8 octombrie,...

ȘTIRI