Muzeul ASTRA va găzdui sâmbătă sosirea participanților la Sibiu Classic Rally, eveniment dedicat automobilelor istorice.
Aproximativ 40 de mașini vechi de peste 60 de ani vor intra pe aleile Muzeului în aer liber, unde este programat finish-ul competiției.
Primele automobile sunt așteptate în jurul orei 17:00, iar apoi vor ajunge pe rând, la intervale scurte.
Sibiu Classic Rally face parte din cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Regularitate a Vehiculelor Istorice.
Vizitatorii Muzeului ASTRA vor putea vedea de aproape automobilele de colecție și vor putea urmări sosirea acestora la finalul competiției.
