O sută de persoane vârstnice din județul Sibiu au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite și urmează să primească ochelari de vedere, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, organizată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române.
Acțiunea s-a desfășurat în perioada 21-22 septembrie, la Centrul Catedral Social „Sfânta Treime” din Sibiu, fiind destinată seniorilor din Sibiu, Cisnădie și localitățile învecinate.
Campania, organizată în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, urmărește sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în dificultate, prin servicii medicale gratuite și ajutoare materiale.
La nivel național, aproape 6.000 de seniori au beneficiat de sprijin prin intermediul acestei inițiative, lansate în anul 2023.
Persoanele care doresc să susțină campania pot dona 4 euro printr-un SMS cu textul „Dăruiește”, trimis la numărul 8864.
