Credincioșii ortodocși marchează marți, 1 septembrie, începutul unui nou an bisericesc, cunoscut și sub denumirea de „Indiction”. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc debutează la 1 septembrie și cuprinde succesiunea sărbătorilor, posturilor și perioadelor liturgice rânduite de Biserică.
Potrivit tradiției ortodoxe, data de 1 septembrie este asociată cu începutul creației lumii, dar și cu începutul activității publice a Mântuitorului Iisus Hristos.
Denumirea de „Indiction” provine dintr-un vechi sistem cronologic folosit în Imperiul Roman, bazat pe cicluri de câte 15 ani. În tradiția constantinopolitană, fiecare astfel de ciclu începea la 1 septembrie.
În această zi sunt pomeniți, între alții, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul. În biserici este oficiată și slujba de Te Deum, prin care sunt aduse mulțumiri pentru perioada încheiată și se cere binecuvântare pentru noul an.
Prima mare sărbătoare din noul an bisericesc este Nașterea Maicii Domnului, celebrată pe 8 septembrie.
Anul bisericesc este structurat în trei mari perioade liturgice: Octoihul, Triodul și Penticostarul, toate fiind organizate în jurul celei mai importante sărbători creștine, Învierea Domnului.
