Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține, între 26 martie și 9 aprilie 2026, Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”. Spectacolul extraordinar dirijat de Anna Ungureanu ajunge la Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.
Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” aduce în fața publicului un spectacol dedicat ultimei săptămâni din viața lui Iisus, redată prin muzică sacră, artă dramatică și scenografie. Evenimentul propune o incursiune artistică de la intrarea în Ierusalim până la momentul Răstignirii, într-un concept care pune accent pe simbolismul zilelor premergătoare Învierii.
Textele sacre sunt interpretate de actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki, iar pe scenă urcă și copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi.
Programul turneului
:
- 26 martie, ora 19:00 – Sala Sporturilor „Constantin Jude”, Timișoara
- 28 martie, ora 19:30 – Sala Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor, Oradea
- 3 aprilie, ora 19:00 – Sala Héritage, Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”, Cluj-Napoca
- 5 aprilie, ora 19:30 – Sala Transilvania, Sibiu
- 8 aprilie, ora 19:00 – Aula Magna a Universității Politehnica, București
- 9 aprilie, ora 19:00 – Aula Magna a Universității Politehnica, București
Repertoriul include lucrări de muzică sacră românească și universală, fragmente din „Florilegiu bizantin” structurat de Marin Constantin, „Prohodul Domnului” în aranjamentul lui Nicolae Lungu, „Credo” din „Missa în do minor” de W. A. Mozart, precum și alte compoziții spirituale dedicate Paștelui. Biletele sunt disponibile online, pe
bilete.madrigal.ro
și platforma
Bilete.ro
.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/02/11/ministerul-educatiei-a-publicat-programele-simularilor-la-evaluarea-nationala-si-bacalaureat/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Elevii de clasa a VIII-a şi cei din anii terminali de liceu pot consulta începând de astăzi, programele pentru simularea la Evaluarea
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Noi reguli pentru poșta română. Noua strategie de reglementare se aplică de anul acesta
Urmează noi reguli pentru poșta română. Instituția va trece printr-un nou proces de modernizare, astfel încât sectorul poștal să…

Au început înscrierile la colegiile naționale militare. Locuri disponibile și calendarul admiterii
În acest an, Ministerul Apărării Naționale a scos la concurs 816 locuri în cele 5 colegii naționale militare, atât pentru fete, cât și pentru băieți…

Scade numărul cazurilor de gripă și infecții respiratorii în județul Sibiu. Pneumopatiile rămân la un nivel ridicat
În ceea ce privește gripa, în perioada 02-08 martie 2026, numărul cazurilor s-a înjumătățit comparativ cu săptămâna anterioară de raportare…

Raport UE: poluarea aerului și zgomotul cresc riscul de depresie și anxietate
Poluarea aerului și zgomotul din mediul urban pot avea un impact serios asupra sănătății mintale, avertizează un raport recent al Agenției…
Stiri locale

Tineri reținuți pentru tâlhărie și furt în județul Sibiu. Un bărbat de 82 de ani a fost atacat în propria locuință
Tineri reținuți pentru tâlhărie și furt în județul Sibiu. Un bărbat de 82 de ani a fost atacat în propria locuință…