
Administrația locală din România se pregătește pentru o grevă de avertisment, anunțată pentru ziua de marți, între orele 10:00 și 12:00, în 1.582 de comune din țară. Protestul a fost anunțat de Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România (ACoR), potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a sindicatului Forum din administrația publică, relatează Mediafax.
Tot marți, de la ora 10:00, va avea loc și Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, organizată la Palatul Parlamentului. La eveniment este așteptat să participe și premierul Ilie Bolojan, care urmează să discute cu primarii nemulțumiți de actualele măsuri privind reforma administrației locale.
În același context, plenul Asociației Comunelor din România a decis, în unanimitate, să sesizeze Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei în legătură cu reforma administrației locale din România. Reprezentanții asociației au anunțat că sesizarea va fi transmisă în zilele următoare.
Primarii acuză lipsa consultării reale și impactul negativ al reformelor asupra funcționării administrațiilor locale, motiv pentru care solicită dialog și soluții concrete din partea Guvernului.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei

Guvernul reduce temporar acciza la motorină și introduce o contribuție pentru operatorii din domeniul petrolului
Guvernul va reduce temporar acciza la motorina standard comercializată pe piața internă cu 30 de bani pe litru, respectiv cu 36 de bani ...
Acțiuni ale polițiștilor sibieni în unitățile de învățământ
În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare dar și activități informativ-preventive în unitățile...
Gică Hagi, prima variantă de selecţioner propusă de Comisia Tehnică a FRF
Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au început căutările noului selecţioner pentru naţionala de fotbal a României, după...
Știri naționale

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei

Guvernul reduce temporar acciza la motorină și introduce o contribuție pentru operatorii din domeniul petrolului
Guvernul va reduce temporar acciza la motorina standard comercializată pe piața internă cu 30 de bani pe litru, respectiv cu 36 de bani ...

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

