A ignorat ordinul de protecție și și-a amenințat fosta soție: reținere la Avrig

Bărbat de 32 de ani, reținut la Avrig pentru încălcarea ordinului de protecție.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 32 de ani, cercetat într-un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție. Incidentul a avut loc la data de 6 februarie a.c., când polițiștii au fost sesizați printr-o alertă SOS transmisă de pe un dispozitiv de monitorizare SIME. Alerta a fost generată de o femeie în vârstă de 45 de ani, din Avrig. Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la locuința femeii, iar în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu aceasta s-a stabilit că fostul soț, față de care instanța dispusese anterior emiterea unui ordin de protecție, i-ar fi transmis pe telefonul mobil mesaje audio cu conținut injurios și amenințător. Pe baza probatoriului administrat, la data de 8 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Senatul interzice utilizarea Gmail, Yahoo și Outlook în comunicarea oficială a instituțiilor publice
Instituțiile publice nu vor mai putea utiliza platforme comerciale precum Gmail, Yahoo sau Outlook pentru comunicarea oficială.

România a activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu
România a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru evacuarea și repatrierea cetățenilor români din zonele...

Simularea examenelor naționale, blocată de sindicate. Noul ministru al Educației începe mandatul sub presiune
Simularea examenelor naționale din luna martie riscă să fie blocată după ce federațiile sindicale din Educație îi îndeamnă pe profesori să nu semneze

Laborator de robotică inaugurat la Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu
Un laborator regional de robotică a fost inaugurat la Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu. Proiectul a fost realizat cu sprijinul echipei Quantum ...
Stiri locale

Laborator de robotică inaugurat la Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu
Un laborator regional de robotică a fost inaugurat la Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu. Proiectul a fost realizat cu sprijinul echipei Quantum ...

Povestea Andreei din Mediaș, tânăra care și-a pierdut un picior la 15 ani și a reușit să meargă mai departe / foto

Atenție la un nou timp de fraudă pe WhatsApp. Cum acționează infractorii
Poliția Sibiu avertizează asupra unei noi metode de phishing care vizează utilizatorii WhatsApp și care poate duce la preluarea rapidă a contului...
INS: Rata șomajului a scăzut la 6% în ianuarie dar rămâne ridicată la tineri
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6% în ianuarie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna...
