Ilie Bolojan: Aderarea României la zona euro nu poate fi discutată înainte de reducerea deficitului bugetar

Premierul Ilie Bolojan afirmă că România nu poate avea pe agenda publică aderarea la zona euro până când deficitul bugetar nu scade la 3% din PIB. Guvernul și-a asumat atingerea acestei ținte până în anul 2030, iar subiectul ar putea reveni în dezbatere după alegerile din 2028.
Șeful Executivului a explicat că situația României diferă semnificativ de cea a Bulgariei, stat care a îndeplinit criteriul privind deficitul bugetar, una dintre condițiile esențiale pentru adoptarea monedei euro.
Bulgaria îndeplinește condițiile privind deficitul. România a avut deficit mare. Până nu atingem 3%, nu putem pune asta pe agendă. Ținta pe anul acesta e 6,2, 6,3 %. Ne-am angajat să atingem ținta până în 2030, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a precizat că tema aderării la zona euro ar putea deveni una de dezbatere publică în context electoral, după scrutinul din 2028, când România ar putea avea un cadru macroeconomic mai apropiat de cerințele europene. Potrivit regulilor Uniunii Europene, adoptarea monedei euro presupune îndeplinirea criteriilor de convergență stabilite prin Tratatul de la Maastricht. Acestea vizează, printre altele, un deficit bugetar sub 3% din PIB, o datorie publică sub 60% din PIB sau aflată pe o traiectorie descendentă, stabilitatea prețurilor și menținerea cursului de schimb într-un interval controlat. România este stat membru al Uniunii Europene din 2007 și și-a asumat, prin tratatul de aderare, obiectivul de a adopta moneda euro, fără a avea însă un termen calendaristic ferm stabilit la nivel oficial.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/28/doi-tineri-din-sibiu-retinuti-dupa-agresarea-unui-adolescent-intr-o-benzinarie/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Doi bărbați de 25 și 27 de ani au fost reținuți de polițiștii sibieni și sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Avertisment IPJ Sibiu referitor la restricțiile pentru transportatori pe DN 7
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu lansează un avertisment oficial către toți operatorii de transport marfă cu privire la instituirea unor

Șantierele autostrăzilor A1 și A13, în plină expansiune: Tronsonul spre Făgăraș a depășit graficul de execuție
Lucrările la infrastructura rutieră majoră din județul Sibiu avansează într-un ritm susținut, Secțiunea 2 din Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș depășind

Care sunt preţurile la carburanţi, marți, 17 martie. Au crescut cu până la 20 de bani pe litru
La început de săptămână, prețurile la combustibil sunt în creștere cu până la 20 de bani………………………………..

Avertisment: Tentativă de fraudă în numele ANAF, CNAS și al unor bănci
Asociația Română a Băncilor atrage un semnal de alarmă asupra tentativelor de fraudă în numele mai multor instituții importante din România...
Știri naționale

Care sunt preţurile la carburanţi, marți, 17 martie. Au crescut cu până la 20 de bani pe litru
La început de săptămână, prețurile la combustibil sunt în creștere cu până la 20 de bani………………………………..

Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2026-2027. Anunțul Ministerului Educației
Ministerul Educației a stabilit joi calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Părinții....

Vacanța de Paște 2026. 11 zile libere pentru elevi înainte de ultimele săptămâni de cursuri
Elevii din întreaga țară așteaptă cu nerăbdare vacanța de Paște. Aceasta este programată din 4 aprilie 2026 și se va întinde pe o durată...

ANPC a efectuat controale la stațiile de distribuție a carburanților. Amenzi de peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi
Potrivit unui comunicat transmis de ANPC, controalele la stațiile de distribuție a carburanților au avut loc în data de 5 martie 2026. În urma...
