Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Sibiu prin evenimente culturale și o Horă a Unirii în Piața Unirii

Municipiul Sibiu marchează 167 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-o serie de evenimente culturale și educative, desfășurate pe parcursul întregului weekend. Momentul central al manifestărilor a avut loc în Piața Unirii, unde participanții s-au prins într-o Horă a Unirii.
Manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie includ expoziții, ateliere de confecționat steaguri tricolore și activități educative organizate de Biblioteca Județeană ASTRA și Muzeul ASTRA în aer liber. O parte dintre aceste evenimente se desfășoară pe durata întregului weekend, cu acces pentru publicul larg. La evenimentul desfășurat ieri, în Piața Unirii, au luat parte reprezentanți ai administrației publice locale, ai instituțiilor județene, elevi și studenți militari, cadre ale structurilor militare din Sibiu, membri ai asociațiilor civice și militare, precum și numeroși cetățeni. Printre participanți s-au aflat și copii de vârstă școlară și preșcolară, care au marcat simbolic momentul prin participarea la Hora Unirii.
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a subliniat importanța istorică a zilei de 24 ianuarie și semnificația unității naționale.
Ziua Unirii Principatelor Române este exemplul concret că unitatea de voință și de idealuri are o forță nemăsurată, inclusiv aceea de a realiza un vis atât de înalt, ce părea de neatins - reîntregirea națională. Privind această lecție a istoriei, una din multele care ne sunt oferite, sunt convinsă că și astăzi, dacă ne concentrăm mai mult pe ceea ce ne unește și lăsăm deoparte ceea ce ne dezbină, România poate fi mult mai puternică, prin forța noastră, unită, a declarat Astrid Fodor.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/24/24-ianuarie-ziua-unirii-principatelor-romane-drumul-spre-statul-roman-modern/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai . Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Unirea Principatelor Române a fost realizată la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al ...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Neil Sedaka a murit la 86 de ani
Cântărețul și compozitorul american Neil Sedaka, autor al unor hituri precum „Breaking Up Is Hard to Do”, „Oh! Carol”, „Calendar Girl” ...

Trei intervenții Salvamont Sibiu în ultimele 24 de ore
Salvamont Sibiu a intervenit în trei cazuri în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Dispeceratului Național Salvamont.

Incendiu auto pe A1, trafic restricționat în zona Săliște
Circulația este oprită pe banda de urgență și pe prima bandă a autostrăzii A1 Sibiu–Deva, la kilometrul 273, pe sensul spre Sibiu...

Mașină în flăcări pe A1, la Săliște. Restricții de trafic
Stiri locale

Trei intervenții Salvamont Sibiu în ultimele 24 de ore
Salvamont Sibiu a intervenit în trei cazuri în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Dispeceratului Național Salvamont.

Incendiu auto pe A1, trafic restricționat în zona Săliște
Circulația este oprită pe banda de urgență și pe prima bandă a autostrăzii A1 Sibiu–Deva, la kilometrul 273, pe sensul spre Sibiu...

Care sunt prețurile la carburanți la final de februarie. Șase scumpiri la pompe într-o singură lună
Vineri, 27 februarie, prețurile la carburanți au consemnat scumpiri față de finalul săptămânii trecute. Doar în luna februarie, la pompe...

Premieră în Sistemul RetuRO: românii au returnat mai multe ambalaje decât au cumpărat
Pentru prima dată de la lansarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR), românii au returnat un număr mai mare de ambalaje decât...
