Austeritate pe viață și pe moarte: Statul face economii pe spatele bolnavilor de cancer

Există o limită dincolo de care orice discurs despre „responsabilitate fiscală” devine cinism pur. Guvernul condus de Ilie Bolojan a trecut această limită în momentul în care a decis să taie prima zi de concediu medical și să reducă indemnizații sociale, lovind direct în oameni bolnavi, vulnerabili, dependenți de un stat care ar trebui să-i protejeze, nu să-i pedepsească. Cum ajungi, ca stat, să faci economii pe spinarea bolnavilor de cancer? Cum justifici, moral și politic, faptul că o femeie care merge lunar la chimioterapie pierde bani pentru că îndrăznește să se trateze? Cum poți numi „reformă” o măsură care îi spune unui om cu handicap sau unei persoane grav bolnave: plătește tu nota pentru incompetența și risipa statului? Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a spus ieri lucrurilor pe nume, fără eufemisme tehnocrate: nu este o măsură umană. Și are dreptate. Este o măsură crudă, rece, contabilicească, aplicată de un guvern care pare să vadă cetățeanul exclusiv ca pe o linie de cheltuială, nu ca pe o ființă umană. Ilie Bolojan vorbește despre abuzuri în sistemul concediilor medicale. Poate există. Dar soluția unui stat serios nu este să lovească în toți, inclusiv în cei care se luptă pentru viața lor. Un stat funcțional identifică fraudele, sancționează vinovații și protejează cazurile reale. Un stat slab, în schimb, taie cu barda și se laudă că a „făcut ordine”. Aceasta nu este reformă. Este pedeapsă colectivă. Este o formă de violență administrativă exercitată asupra celor mai slabi. Este genul de decizie care nu afectează niciodată elitele, niciodată privilegiile, niciodată sinecurile sau pensiile speciale, dar ajunge rapid la bolnavi, la oameni cu dizabilități, la angajați care trăiesc din salariu în salariu. Să iei bani de la un bolnav de cancer nu este austeritate. Este indecență. Este nesimțire. E josnic. E inuman. Să justifici asta prin „echilibru bugetar” este ipocrizie. Iar să refuzi excepțiile sociale, asumându-ți rolul de „om dur”, nu este curaj politic, ci abandon moral. Bolojane - nu pot să îți spun domnule -, nu ești un „om dur”, ești cel mai negru coșmar. Un guvern care își repară bugetul pe spatele celor care nu se pot apăra nu este un guvern reformist. Este un guvern care a uitat de ce există statul. România nu are nevoie de lideri care taie fără discernământ, ci de lideri care știu că boala nu e un privilegiu și că demnitatea umană nu se negociază la rectificarea bugetară. Acest editorial conține strict opinia autorului!