România, în topul căldurii: 2025, al patrulea cel mai cald an din istorie

Anul 2025 a fost al patrulea cel mai cald din România înregistrată, potrivit datelor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Temperatura medie anuală a fost de 11,95°C, cu 1,22°C peste media climatologică a perioadei 1991-2020, iar intervalul 2012–2025 a devenit cel mai călduros șir de 14 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice din România, relatează Mediafax.
Abaterile termice pozitive au fost înregistrate în nouă luni, iar iernile au avut deviații de peste 3°C. Cea mai ridicată abatere a fost consemnată în ianuarie (+3,9°C), urmată de martie (+3,8°C), noiembrie (+3,2°C) și decembrie (+3,0°C). În iulie 2025, ANM a emis șase avertizări de cod roșu pentru caniculă, ziua de 26 iulie fiind cea mai fierbinte.
Pe lângă temperaturile record, anul trecut a fost marcat și de secetă severă. Șapte luni au fost secetoase, iar iunie 2025 a devenit cea mai secetoasă lună din istorie, cu doar 18,9 mm precipitații, comparativ cu media de 90,5 mm. Vara a fost a patra cea mai secetoasă, iar Dobrogea a fost cea mai afectată regiune, cu doar 34,3 mm precipitații.
În același timp, anumite zone au înregistrat cantități de precipitații peste media multianuală. În mai 2025, Moldova a doborât recordul regional, cu 163,8 mm precipitații, iar la nivel național s-a înregistrat 120,6 mm, situând luna mai pe locul 4 ca fiind cea mai ploioasă din ultimii 50 de ani.
Datele ANM arată că fenomenele meteorologice extreme au devenit mai frecvente și mai intense, cu impact major asupra activităților socio-economice. În 2025 au fost emise 170 de avertizări meteorologice generale, dintre care 14 de cod roșu, precum și 3.521 avertizări nowcasting, inclusiv 77 de cod roșu.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Idei de cadouri pentru 8 Martie. Ce daruri au devenit tot mai populare
Ziua de 8 Martie se apropie, iar mulți români sunt deja în căutarea cadoului potrivit pentru femeile importante din…

Accident pe DN1 la Bradu. Două mașini implicate
La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, mașina medicului de urgență, două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de …

A treia ediție Fidelis: Dobânzi de până la 7,10% pe an
Cea de a treia ediție de titluri de stat Fidelis a început vineri, 6 martie. Subscrierile sunt deschise până pe 13 martie, iar dobânzile ajung…
Andrei Rațiu a fost votat ,,tricolorul lunii februarie” 2026
Trofeul pentru cel mai bun jucător al naționalei în luna februarie i-a fost acordat jucătorului echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu.…
Știri naționale

A treia ediție Fidelis: Dobânzi de până la 7,10% pe an
Cea de a treia ediție de titluri de stat Fidelis a început vineri, 6 martie. Subscrierile sunt deschise până pe 13 martie, iar dobânzile ajung…
Andrei Rațiu a fost votat ,,tricolorul lunii februarie” 2026
Trofeul pentru cel mai bun jucător al naționalei în luna februarie i-a fost acordat jucătorului echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu.…

Ajutor de stat de 620 de milioane de lei pentru reducerea accizei la motorină pentru fermieri
Guvernul pregătește continuarea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură și în anul 2026…

