Schimbare de ultim moment la Educație: Premierul Bolojan preia interimatul

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretele prin care ia act de demisia ministrului Educației, Daniel David, și prin care premierul Ilie Bolojan va prelua interimatul la această instituție. Postul de ministru al Educației este vacant din 22 decembrie 2025, când Daniel David și-a anunțat demisia.
Marți, Guvernul a anunțat oficial că Ilie Bolojan va asigura interimatul, explicând că perioada de final de an a făcut imposibilă numirea rapidă a unui succesor. „Demisia ministrului s-a suprapus cu perioada de final de an, iar aveam două posibilități: să găsim o formulă rapidă sau să recurgem la varianta clasică, respectiv numirea unui interimar. Până la sfârșitul acestei luni vom veni cu o propunere. În acești ani dificili nu este ușor să ai responsabilități într-un domeniu care a trecut prin numeroase restructurări, așa cum este cel al educației. Vom găsi o propunere bună. De ceea ce se întâmplă în educație depinde viitorul copiilor noștri”, a declarat Bolojan la TVR 1.
Surse guvernamentale au precizat că premierul ar dori reducerea numărului de locuri bugetate pentru studenți, măsură pe care candidații la portofoliul Educației ar fi refuzat să și-o asume, motiv pentru care Bolojan a optat pentru interimat până la identificarea unui nou ministru.
Aceasta va fi prima măsură interimară semnificativă în domeniul educației din mandatul noului Guvern, iar deciziile legate de locurile bugetate vor fi anunțate în perioada următoare.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Ministerul Muncii critică alocările din bugetul pe 2026: fonduri mai mici pentru sprijin social

Minor băut și fără permis, prins pe moped în Bârghiș

A furat lemne din pădure și a ajuns direct în arest

Specialiști ai Spitalului de Psihiatrie Sibiu participă la Conferința Națională de la Iași
Știri naționale

Ministerul Muncii critică alocările din bugetul pe 2026: fonduri mai mici pentru sprijin social

Săptămână de foc pentru elevi. Simularea Evaluării Naționale bate la ușă

Amendă pentru o clipă de neatenție! Nepurtarea centurii te poate costa scump

