Veste mare pentru fanii Eurovision: România revine în concurs în 2026

România revine oficial pe scena Eurovision după o pauză de doi ani. Luni, la Viena, a avut loc tragerea la sorți pentru desemnarea țărilor participante în cele două semifinale ale concursului muzical Eurovision 2026, iar reprezentantul României va evolua în cea de-a doua semifinală, relatează Mediafax.
Ediția din acest an a Eurovision se va desfășura la Viena, după ce Austria a câștigat concursul în 2025. Semifinalele sunt programate pentru 12 și 14 mai, iar finala va avea loc pe 16 mai.
Potrivit organizatorilor, România va urca pe scenă în a doua semifinală, pe 14 mai, în prima parte a show-ului. În aceeași semifinală vor mai concura Albania, Danemarca, Armenia, Cipru, Elveția, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Republica Cehă și Letonia.
În prima semifinală, programată pe 12 mai, vor participa Israel, Muntenegru, Estonia, Georgia, Portugalia, San Marino, Croația, Suedia, Polonia, Belgia, Lituania, Serbia, Finlanda, Republica Moldova și Grecia.
Din fiecare semifinală se vor califica câte zece melodii, în urma unui vot combinat al juriilor de specialitate și al publicului. Acestora li se vor alătura în finală Austria, țara gazdă și câștigătoarea ediției precedente, alături de Franța, Germania, Italia și Regatul Unit, calificate automat datorită statutului de principali finanțatori ai competiției.
Ediția Eurovision 2026 este marcată și de controverse legate de participarea Israelului. Mai multe țări au acuzat manipularea votului public în 2025 și au invocat încălcări ale libertății presei în contextul conflictului din Gaza. Ca urmare, radiodifuzorii din Spania, Irlanda, Islanda, Țările de Jos și Slovenia și-au anunțat retragerea din concurs.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Senatul interzice utilizarea Gmail, Yahoo și Outlook în comunicarea oficială a instituțiilor publice
Instituțiile publice nu vor mai putea utiliza platforme comerciale precum Gmail, Yahoo sau Outlook pentru comunicarea oficială.

România a activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu
România a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru evacuarea și repatrierea cetățenilor români din zonele...

Simularea examenelor naționale, blocată de sindicate. Noul ministru al Educației începe mandatul sub presiune
Simularea examenelor naționale din luna martie riscă să fie blocată după ce federațiile sindicale din Educație îi îndeamnă pe profesori să nu semneze

Laborator de robotică inaugurat la Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu
Un laborator regional de robotică a fost inaugurat la Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu. Proiectul a fost realizat cu sprijinul echipei Quantum ...
Stiri

România a activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu
România a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru evacuarea și repatrierea cetățenilor români din zonele...

4 martie- Ziua Mondială a Obezității. 30% dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității este sărbătorită anual la data de 4 martie și reprezintă o inițiativă a Federației Mondiale a Obezității..

Astenia de primăvară: ce este, de ce apare și cum o putem combate
Odată cu schimbarea anotimpului, tot mai multe persoane acuză stări de oboseală inexplicabilă, lipsă de energie și dificultăți de concentrare…

Atenție la un nou timp de fraudă pe WhatsApp. Cum acționează infractorii
Poliția Sibiu avertizează asupra unei noi metode de phishing care vizează utilizatorii WhatsApp și care poate duce la preluarea rapidă a contului...
