Crima care a îngrozit Sibiul: ce a găsit DSP la locul de muncă al asistentei

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a finalizat controlul efectuat la Spitalul Orășenesc Cisnădie, în urma cazului șocant în care o femeie este acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i lua averea, cu ajutorul unei asistente medicale. Concluzia inspectorilor sanitari este că nu au fost identificate nereguli care să aibă legătură directă cu asistenta implicată în dosarul penal.
La finalul anului trecut, o femeie în vârstă de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind acuzate de omor cu premeditare. Ancheta arată că fiica victimei, sprijinită de asistentă, și-ar fi sedat mama, apoi ar fi asfixiat-o pentru a intra în posesia moștenirii.
Potrivit procurorilor, asistenta ar fi procurat sedative pe care fiica victimei le-ar fi pus în ceaiul mamei sale. Ulterior, după ce femeia a adormit, asistenta ar fi venit la domiciliu și i-ar fi administrat alte substanțe, iar cele două ar fi provocat decesul prin asfixiere cu o pernă. După moartea victimei, fiica ar fi vândut bunurile moștenite și s-ar fi mutat în Dubai.
În paralel cu ancheta penală, DSP Sibiu a verificat dacă substanțele folosite ar fi putut fi sustrase din unitatea medicală unde lucra asistenta. Inspectorii au analizat modul de gestionare a substanțelor psihotrope și stupefiante, precum și respectarea procedurilor privind accesul, depozitarea, prescrierea și administrarea acestora.
„Din verificările efectuate, nu au rezultat neconformități pe turele pe care a lucrat asistenta implicată într-un dosar penal”, se arată într-un comunicat al DSP Sibiu.
Totuși, autoritățile sanitare au identificat două nereguli administrative, fără legătură cu cazul de crimă. Este vorba despre două doze de Diazepam care, deși ar fi fost administrate pacienților, nu au fost consemnate în foile de observație medicală. Personalul medical a explicat situația ca fiind o eroare de documentare, nu una de administrare ilegală a medicamentelor.
Concluziile controlului DSP Sibiu au fost transmise Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care continuă cercetările în acest caz.
Citește și
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Idei de cadouri pentru 8 Martie. Ce daruri au devenit tot mai populare
Ziua de 8 Martie se apropie, iar mulți români sunt deja în căutarea cadoului potrivit pentru femeile importante din…

Accident pe DN1 la Bradu. Două mașini implicate
La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, mașina medicului de urgență, două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de …

A treia ediție Fidelis: Dobânzi de până la 7,10% pe an
Cea de a treia ediție de titluri de stat Fidelis a început vineri, 6 martie. Subscrierile sunt deschise până pe 13 martie, iar dobânzile ajung…
Andrei Rațiu a fost votat ,,tricolorul lunii februarie” 2026
Trofeul pentru cel mai bun jucător al naționalei în luna februarie i-a fost acordat jucătorului echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu.…
Stiri

Idei de cadouri pentru 8 Martie. Ce daruri au devenit tot mai populare
Ziua de 8 Martie se apropie, iar mulți români sunt deja în căutarea cadoului potrivit pentru femeile importante din…

Scumpiri de până la 7% în România din cauza creșterii prețului la motorină
Mai multe produse și servicii din România s-au scumpit la începutul anului 2026 cu până la 7%, iar principalul motiv…

Ajutor de stat de 620 de milioane de lei pentru reducerea accizei la motorină pentru fermieri
Guvernul pregătește continuarea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură și în anul 2026…

