Ce filme se lansează în 2026 pe marile ecrane

Ce filme vedem în 2026 pe marile ecrane. Lista ecranizărilor care vor fi lansate anul acesta
Începutul de an aduce veşti bune pentru iubitorii cinematografiei, cu numeroase filme mult așteptate de către public. De la filme cu super-eroi şi fantasy, până la animaţii nostalgice ori filme SF care te lasă pe gânduri, anul acesta pare că are câte ceva pentru toată lumea. Iată câteva filme care vor fi lansate anul acesta, cuprinse într-o listă, publicată de Time Magazine, la finalul lunii decembrie.
1.The Odyssey
data de lansare: 17 iulie
Unul dintre cele mai aşteptate filme de anul acesta este chiar The Odyssey, în regia lui Christopher Nolan, şi aduce în atenţia publicului mitologia greacă într-o formă spectaculoasă şi modernă. Cu o distribuţie populară, formată din actori precum Matt Damon, Robert Pattinson, Zendaya, Anne Hathaway, Tom Holland, filmul promite fanilor o experienţă vizuală intensă şi un plot care te face să te gândeşti mult după ce se termină.
2.Wuthering Heights
data de lansare: 13 februarie
Potrivit Time Magazine, ecranizarea celebrului roman scris de Emily Brontë „La răscruce de vânturi”, aduce pe marile ecrane o poveste clasică de dragoste intensă dintre Catherine, rol jucat de actriţa Margot Robbie, şi Heathcliff, interpretat de Jacob Elordi.
3.The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
data de lansare: 20 noiembrie
Povestea îl are Haymitch Abernathy ca personaj central în timpul celei de-a doua ediţii Quarter Quell, cu 24 de ani înainte de evenimentele din primul film. Totodată, sunt readuse versiuni mai tinere ale unor personaje iconice precum Snow, Plutarch, Caesar Flickerman şi Effie Trinket, interpretate de noi actori, iar Jennifer Lawrence şi Josh Hutcherson revin şi ei în rolurile care i-au făcut celebri.
4.Dune: Part Three
data de lansare: 18 decembrie
Ultimul film din trilogia
Dune
, care este regizat de Denis Villeneuve, va adapta romanul
Dune Messiah
şi va avea loc la 12 ani după evenimentele din a doua parte. Povestea încheie parcursul lui Paul Atreides şi al războiului său „sfânt”. Distribuţia se extinde cu Robert Pattinson, vehiculat în rolul antagonistului Scytale, iar personajul Duncan Idaho revine într-o versiune reimaginată, interpretat din nou de Jason Momoa.
5.Michael
data de lansare: 24 aprilie
Conform Time Magazine, Antoine Fuqua este cel care semnează regia filmului biografic dedicat lui Michael Jackson. Rolul celebrului artist este interpretat de nepotul său, Jaafar Jackson. Filmul prezintă o perspectivă asupra vieţii Regelui Pop, cu toate controversele legate de acuzaţiile de abuz, fără a fi cosmetizate. Rolurile părinţilor lui Jackson, Joe şi Katherine, vor fi interpretate pe Colman Domingo şi Nia Long.
6.Spider-Man: Brand New Day
data de lansare: 31 iulie
Primul film dintr-o nouă trilogie Spider-Man, cu îndrăgitul actor Tom Holland, marchează a doua producţie MCU regizată de Destin Daniel Cretton, după Shang-Chi. Filmul îl readuce pe Scorpion, antagonistul interpretat de Michael Mando, şi readuce în poveste personaje precum Bruce Banner, jucat de Mark Ruffalo. Noul Spider-Man se va focusa mai degrabă pe lupta cu infractori stradali decât pe ameninţări de proporţii globale, potrivit informaţiilor publicate de Time Magazine.
7.Project Hail Mary
data de lansare: 20 martie
Phil Lord şi Chris Miller colaborează alături de scenaristul Drew Goddard pentru a ecraniza cel de-al treilea roman SF al lui Andy Weir. În centrul acţiunii se află un astronaut, interpretat de actorul Ryan Gosling, care se trezeşte singur pe o navă spaţială, fără amintiri, şi descoperă că soarta întregii omeniri depinde de el.
8.Scream 7
data de lansare: 27 februarie
Pentru iubitorii filmelor horror, potrivit Time Magazine, scenaristul original
Scream,
Kevin Williamson, revine pentru cel de-al şaptelea film al francizei, care marchează şi întoarcerea lui Neve Campbell, absentă din Scream VI. Filmul promite o întoarcere la rădăcinile seriei, cu suspans clasic, crime brutale şi un Ghostface mai personal ca niciodată. Courteney Cox, Jasmin Savoy Brown şi Mason Gooding îşi reiau rolurile, alături de noi nume precum Isabel May, Anna Camp, Joel McHale şi McKenna Grace.
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în decembrie, fiind în linie cu ţinta pe termen mediu de 2% vizată de Banca Centrală...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Expoziție de anvergură la Muzeul Național Brukenthal: de la Baia Mare la Sibiu
Anul 2026 marchează 130 de ani de la înființarea unuia dintre cele mai importante nuclee artistice ale Europei Centrale: colonia de artă devenită…

Unii locuitori din Sibiu au dat în judecată Centrul Chinologic, deranjați de zgomotul câinilor

Serviciul Român de Informații a anunțat inițierea proiectului PREVISIO 2
Serviciul Român de Informații a anunțat inițierea proiectului PREVISIO 2 prin care se dorește radicalizarea tinerilor din România…

Salvaţi Copiii: Aproape o zecime din naşterile din România sunt la fete între 15 şi 19 ani
Organizația “Salvați Copiii” trage un semnal de alarmă și aduce în atenția publicului date și cifre îngrijorătoare despre…
ENTERTAINMENT

Eclipsa totală de Lună pe 3 martie
Începutul de primăvară aduce unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale anului. În noaptea de 2 spre 3 martie 2026 urmează...

Fenomen rar în noaptea de sâmbătă. Șase planete se aliniază într-un spectacol astronomic
La sfârșitul lunii februarie, șase planete se vor alinia pe cer, iar majoritatea vor fi vizibile cu ochiul liber. „Parada planetelor” are loc atunci..

Lily Collins devine Audrey Hepburn: un vis care prinde viață pe marele ecran
Lily Collins se pregătește să o interpreteze pe legendara Audrey Hepburn într-o producție inspirată din filmul ”Breakfast at Tiffany's”.

A murit Scouse Pink, cântăreața cu „inimă de aur”
Cântăreața din Liverpool, Beverley George – cunoscută publicului sub numele de scenă Scouse Pink – s-a stins
