Ada Milea revine la Gong cu „Concert în 4”: muzică, teatru și umor negru

Ada Milea revine pe scena de la Gong într-un spectacol-concert alături de Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman. Evenimentul va fi prezentat luni, 19 ianuarie, de la orele 17:00 și 19:00, în formatul „Concert în 4”. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h10min și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.
„Continuăm seria evenimentelor speciale din timpul stagiunii, cu un format de concert devenit deja o tradiție pe scena noastră. Vă propunem o călătorie cu muzică de teatru, într-o vibrație artistică inconfundabilă. Un eveniment potrivit pentru toate vârstele, gândit ca un început de an cu zâmbetul la purtător! Profit de această ocazie pentru a vă anunța că Ada Milea va crea un nou spectacol pentru teatrul nostru, cu o premieră programată în luna iunie, o producție bazată pe Cartea cu Apolodor de Gellu Naum.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
„
Deși se cântă, nu e neapărat un concert. Totuși, noi îl numim așa. Adaptăm cântece, care nu sunt neapărat cântece, pe care le-am făcut pentru teatre, adăugăm niște cântece făcute direct cântece și ne prefacem că avem un concert.”, a mai adăugat Ada Milea. Nici muzică, dar nici teatru, sau poate amândouă în același timp, spectacolul de la Sibiu se constituie ca un concert cu personaje comico – triste. Un concert cu personaje și instrumente, o comedie cântată cu umor negru și nod în gât!
Accesul la oricare din concerte se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin
teatrulgong.ro
sau la sediul Teatrului, de miercuri (începând cu data de 14 ianuarie) până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00. Mai multe detalii despre bilete și acces, puteți găsi în regulamentul afișat pe
teatrulgong.ro
. Prețul unui bilet este de 24 lei, tarif unic, nereturnabil.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accidentele cu trotinete electrice, în creștere: aproape 8 persoane rănite au ajuns în fiecare zi la Urgență în 2025
Numărul accidentelor provocate de trotinetele electrice a crescut semnificativ în România. Datele Ministerului Sănătății arată

Sorin Grindeanu: România ar putea ajunge la alegeri anticipate
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, afirmă că scenariul alegerilor anticipate nu poate fi exclus

Blocarea Strâmtorii Ormuz riscă să declanșeze o criză alimentară globală
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran amenință nu doar livrările globale de petrol și gaze

Fenomenul „Faust” revine pe scena sibiană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) a anunțat oficial revenirea uneia dintre cele mai emblematice producții ale teatrului românesc,
Stiri

Blocarea Strâmtorii Ormuz riscă să declanșeze o criză alimentară globală
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran amenință nu doar livrările globale de petrol și gaze

A fost lansată aplicația oficială a Maratonului Internațional Sibiu
Participanții la Maratonul Internațional Sibiu au la dispoziție, de acum, o aplicație mobilă dedicată evenimentului. Aplicația a fost lansată...

Junii Sibiului, nominalizați la Gala Premiilor Excelenței Interpretative 2026
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” este nominalizat la Gala Premiilor Excelenței Interpretative - UCIMR 2026...

Peste 1.150 de amenzi și zeci de permise reținute de polițiștii sibieni în doar trei zile
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în perioada 13–15 martie 2026, mai multe acțiuni pentru prevenirea...
