Bulgaria a intrat în zona euro. Ce scumpiri și ieftiniri au apărut și de ce România ar trebui să urmeze acest exemplu

Bulgaria a devenit, de la 1 ianuarie 2026, al 21-lea stat membru al zonei euro, marcând un moment istoric pentru una dintre cele mai sărace țări care au aderat la Uniunea Europeană. Trecerea de la leva la moneda unică europeană a adus atât scumpiri, cât și stagnări sau chiar ieftiniri, multe dintre modificările de preț nefiind însă direct cauzate de adoptarea euro, ci de factori economici anteriori.
Potrivit unei analize realizate de publicația bulgară Novinite.com, cea mai puternică majorare de preț s-a resimțit în sectorul taxiurilor. Tarifele au crescut cu aproape 20%, însă această scumpire a avut loc încă din decembrie 2025, când Bulgaria utiliza încă moneda națională. În schimb, transportul public a înregistrat scăderi de preț, iar vinietele auto au rămas la același nivel, în baza unei reglementări guvernamentale.
Tot conform sursei citate, serviciile de colectare a deșeurilor au fost majorate cu aproximativ 19% în anumite zone din Sofia. Pe segmentul alimentar, carnea de pui s-a scumpit cu 9,1%, iar pâinea cu aproximativ 4%. Alte produse, precum ouăle și lactatele, au înregistrat de asemenea creșteri de preț, însă acestea au avut loc înainte de trecerea la euro și sunt puse mai degrabă pe seama inflației.
Datele Eurostat arată că unele servicii stomatologice, dar și anumite produse electrocasnice și calculatoare s-au scumpit chiar și cu 15%. Și în aceste cazuri, specialiștii subliniază că majorările nu sunt neapărat legate de adoptarea monedei euro, ci de presiunile existente asupra lanțurilor de aprovizionare.
Vasile Pușcaș: „Aderarea României la zona euro ar trebui să fie viitorul proiect de țară”
În contextul aderării Bulgariei la zona euro, profesorul Vasile Pușcaș, fost negociator-șef al României cu Uniunea Europeană, consideră că România ar trebui să urmeze acest exemplu și să trateze intrarea în zona euro ca pe un obiectiv strategic major.
„Astăzi, 1 ianuarie 2026, Bulgaria este al 21-lea stat membru al zonei euro. Personal, felicit statul de la sudul nostru și recunosc că o competiție care durează de peste trei decenii înregistrează astăzi un podium favorabil Bulgariei”, a declarat Vasile Pușcaș.
Acesta a amintit că România și Bulgaria au parcurs împreună drumul aderării la UE, semnând Tratatul de Aderare în aceeași zi, la 17 decembrie 2004, și devenind membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007. Ulterior, ritmul integrării europene a depins în mare măsură de modul în care guvernele celor două țări au aplicat legislația și politicile europene.
„România și Bulgaria au intrat împreună în Spațiul Schengen, iar eu consider că un merit deosebit l-a avut ministrul Cătălin Predoiu”, a mai spus fostul negociator-șef.
Potrivit lui Vasile Pușcaș, aderarea României la zona euro ar aduce beneficii majore, în special în ceea ce privește stabilitatea și disciplina financiar-bugetară, dar și integrarea economiei românești pe o traiectorie de dezvoltare sustenabilă.
„Acum, Bulgaria este membru al zonei euro și a primit un bonus de dezvoltare și ancorare în Eurogrup. România, în schimb, nu are nici măcar un orizont credibil pe care să-l urmărească în politicile interne de dezvoltare”, a subliniat acesta.
Fostul negociator-șef a adăugat că sondajele de opinie arată un sprijin larg al românilor pentru adoptarea monedei euro, iar îndeplinirea criteriilor de aderare ar însemna nu doar un obiectiv simbolic, ci un proiect de țară capabil să asigure stabilitate economică și dezvoltare pe termen lung.
„Cine nu și-ar dori un astfel de proiect de țară?”, a concluzionat Vasile Pușcaș, potrivit Agerpres.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

4 martie- Ziua Mondială a Obezității. 30% dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității este sărbătorită anual la data de 4 martie și reprezintă o inițiativă a Federației Mondiale a Obezității..

Astenia de primăvară: ce este, de ce apare și cum o putem combate
Odată cu schimbarea anotimpului, tot mai multe persoane acuză stări de oboseală inexplicabilă, lipsă de energie și dificultăți de concentrare…

Atenție la un nou timp de fraudă pe WhatsApp. Cum acționează infractorii
Poliția Sibiu avertizează asupra unei noi metode de phishing care vizează utilizatorii WhatsApp și care poate duce la preluarea rapidă a contului...
INS: Rata șomajului a scăzut la 6% în ianuarie dar rămâne ridicată la tineri
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6% în ianuarie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna...
Internațional

ONU cere anchetă după atacul asupra unei școli de fete din Iran: posibilă crimă de război

Prețurile petrolului cresc pentru a treia zi la rând, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Eclipsa totală de Lună pe 3 martie
Începutul de primăvară aduce unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale anului. În noaptea de 2 spre 3 martie 2026 urmează...

