Elevii intră în vacanța de iarnă pe 20 decembrie. Când se întorc la școală

foto: digi24.ro
Elevii din învățământul preuniversitar și cadrele didactice vor intra în vacanța de iarnă sâmbătă, 20 decembrie 2025, potrivit calendarului oficial al anului școlar 2025–2026. Vacanța se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026, iar cursurile vor fi reluate joi, 8 ianuarie, odată cu începerea celui de-al treilea modul de învățare.
Cu o durată de 19 zile consecutive, vacanța de iarnă reprezintă cea mai lungă pauză din acest an școlar. În această perioadă sunt incluse și sărbătorile legale de Bobotează (6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie), scrie Digi24.
Modulul al treilea de cursuri se va desfășura în intervalul 8 ianuarie – începutul lunii februarie 2026, data exactă a vacanței din februarie urmând să fie stabilită la nivel județean, în urma consultărilor cu elevii, părinții și profesorii.
Vacanța mobilă din februarie 2026, cunoscută și ca „vacanța de schi”, va avea loc în intervalul 9 februarie – 1 martie, perioadă în care fiecare județ va avea o săptămână de pauză, conform deciziilor inspectoratelor școlare.
Totodată, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, la date stabilite de fiecare unitate de învățământ.
Anul școlar 2025–2026 se va încheia pe 19 iunie 2026, după parcurgerea ultimului modul de cursuri, care începe la jumătatea lunii aprilie.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Proiect european finalizat: laboratoare și săli de clasă modernizate în două școli din Mediaș / foto

Pensia de urmaș: cine poate beneficia, până la ce vârstă se acordă și cum se calculează suma

Vremea de Paște: la ce temperaturi trebuie să ne așteptăm

Două parcuri noi vor fi amenajate în Sibiu cu fonduri europene. Proiect de peste 56 de milioane de lei
Stiri

Pensia de urmaș: cine poate beneficia, până la ce vârstă se acordă și cum se calculează suma

Vremea de Paște: la ce temperaturi trebuie să ne așteptăm
Investiție de peste 1,5 miliarde de lei în fonduri mutuale în ianuarie 2026
Românii au investit 1,5 miliarde de lei în fonduri mutuale în ianuarie 2026, de şapte ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut…

Noi reguli UE pentru turiști. Se schimbă pachetele de călătorie
Parlamentul European a aprobat joi, 12 martie, noile norme revizuite privind pachetele de servicii de călătorie. Directiva a fost adoptată…
