Sibienii, invitați la un eveniment dedicat tradițiilor de Crăciun, la Sala Thalia

În ziua în care Sibiul își serbează mai mult decât oricând istoria și oamenii, întreaga comunitate este chemată la un eveniment cu totul special: „Invitare la păstrare. Colind din veac în veac“, sâmbătă, 20 decembrie 2025, orele 17.00, la Sala Thalia. Evenimentul va fi prezentat de către interpreta de muzică tradițională Lorena Oltean.
Despre semnificațiile sărbătorilor de altădată și de azi vor dialoga: interpreții de folclor Gabriela Tuță și Marcel Părău, părintele Constantin Necula, prof. dr. Ilie Moise (cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române), dr. Mirela Crețu (etnolog și director - Direcția Managementul colecțiilor la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu), scriitoarea Cornelia Schiau. Corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, alături de grupul de elevi coordonați de prof. Luminița Dejan de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu“ Sibiu, grupuri de colindători din Mărginimea Sibiului (Gura Râului, Rășinari, Tălmăcel, Tilișca), de pe Valea Târnavelor (Șmig) și Valea Hârtibaciului (Ighișu Vechi, Retiș), dar și din județul Brașov, de la Făgăraș și Rupea, vor aduce pe scenă sonorități străvechi și armonii autentice. Într-o lume grăbită, în care tradițiile par tot mai fragile, glasurile acestor colindători reprezintă o chemare blândă la rădăcini, la liniște, la speranță. Fiecare cântec va răsuna ca o mărturie vie că frumusețea autentică nu are nevoie doar de scene mari pentru a impresiona, ci mai ales de curățenie sufletească. O manifestare artistică de înaltă ținută, dar mai ales o punte între generații, evenimentul provoacă sibienii la o redescoperire a spiritului adevărat al Crăciunului, purtat din strămoși și adus până în zilele noastre de oameni simpli, dar cu o înțelepciune aparte, care au păstrat nealterată credința creștină ca valoare identitară. Alături de artiști și organizatori, veți redescoperi bucuria sărbătorii – autentică, smerită, dar bogată în lumină. Evenimentul promite clipe încărcate de emoție, în care tradiția unește, iar Sibiul devine un spațiu al veșniciei. „Colind din veac în veac – invitare la păstrare” înseamnă un omagiu adus comunității, oamenilor care știu că adevărata bogăție se află în valorile moștenite, și cetății care le găzduiește și le ocrotește pentru cei de astăzi și de mâine deopotrivă. Vă invităm să fiți parte din această seară de neuitat! Accesul se face în baza invitațiilor care pot fi obținute gratuit de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Spectacolul este organizat de către Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu în colaborare cu Filarmonica de Stat Sibiu, Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu“ Sibiu și Crucea Roșie Română - filiala Sibiu.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Lucrările la noua piațetă de la Cercul Militar au fost reluate
Primăvara aduce un nou ritm investițiilor de infrastructură din Sibiu, odată cu reluarea lucrărilor de amenajare a piațetei urbane de pe Bulevardul...

Grevă Lufthansa de 48 de ore. Zboruri anulate pe Aeroportul Internațional Sibiu
Pasagerii care au programate călătorii de pe Aeroportul Internațional Sibiu (AIS) sunt afectați direct de greva piloților Lufthansa, care

Restricții de trafic pe Calea Șurii Mari: Lucrările blochează o bandă de circulație
Lucrările de modernizare și extindere a Căii Șurii Mari au intrat într-o etapă intensă, generând modificări importante în regimul de circulație

„Profit din criză” la pompă? Dilema morală și economică a prețurilor la carburanți în România
Creșterea prețului la combustibil pune o presiune fără precedent pe economia românească, devenind un „multiplicator de inflație” care afectează
Stiri locale