Raluca Turcan, reacție dură după documentarul Recorder: „Justiția e captivă unor grupări de interese”

Președinta PNL, Raluca Turcan, a reacționat ferm după publicarea documentarului Recorder privind schimbarea repetată a completelor de judecată, despre care jurnaliștii afirmă că ar fi devenit o practică folosită pentru tergiversarea proceselor până la prescriere.
Turcan spune că investigația confirmă oficial ceea ce „observatorii atenți intuiau de ani întregi”: existența unei „industrii a tergiversării” în interiorul sistemului judiciar. Potrivit acesteia, schimbarea completelor ar fi fost transformată în unele cazuri într-o manevră deliberată pentru a bloca actul de justiție.
„Merită în mod legitim să se investigheze ce beneficii au avut cei din conducerea instanțelor care au împins la extrem această practică”, afirmă lidera liberalilor, subliniind că dezvăluirile și mărturiile prezentate ar arăta că justiția „este captivă unor grupări de interese contrare interesului public”.
Turcan consideră o „sfidare” încercările unor politicieni sau magistrați de a readuce România la situația de dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, despre care spune că ar fi caracterizată de lipsa unui stat de drept consolidat.
„Oricine orchestrează achitări frauduloase sau execuții politice prin justiție devine automat un inamic al democrației și al României”, a declarat ea, adăugând că responsabilitatea principală în acest context îi revine președintelui României, Nicușor Dan.
Șefa PNL solicită măsuri urgente pentru întărirea sistemului judiciar și afirmă că „eliberarea justiției de grupările de interese” trebuie să devină un obiectiv național prioritar.
Documentarul Recorder a generat deja un val de reacții politice și publice, readucând în prim-plan discuția privind integritatea și independența instanțelor din România.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Simulare Evaluare Națională 2026. Când sunt programate simulările pentru elevi
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat calendarul oficial al simulărilor pentru Evaluarea Nationala în anul școlar 2025–2026...

Când intră pensiile în luna martie
În luna martie 2026, pensionarii din România vor primi banii conform unui calendar clar…………………………………..

Guvernul are un nou ministru al Educației. Decret semnat la Cotroceni

Două seri speciale dedicate femeilor, la Filarmonica de Stat Sibiu
Filarmonica de Stat Sibiu dedică această săptămână doamnelor, domnișoarelor, mamelor și bunicelor, prin două concerte speciale organizate la Sala…
Stiri locale