Accident rutier în Mediaș: doi tineri răniți după o depășire neregulamentară

Doi tineri de 21 de ani au ajuns la spital în urma unui accident produs pe strada 1 Decembrie din Mediaș, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt vehicul și a ricoșat într-un stâlp.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiști rutieri au stabilit faptul cǎ, în timp ce se deplasau pe aceeași direcție de mers, cel mai probabil pe fondul unei depășiri neregulamentare, șoferul unui autoturism (21 de ani, domiciliat în Târnava) a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un medieșean în vârstă de 22 de ani, după care a ricoșat într-un stâlp, a declarat Luciana lazăr, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
În urma coliziunii, șoferul de 21 ani, precum și un pasager de aceeași vârstă, domiciliat în Mediaș, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital.
Un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială de stingere au intervenit de urgență pe strada 1 Decembrie din Mediaș la un accident rutier în care au fost implicate trei persoane. În urma evaluării medicale două persoane au fost transportate la spital: un bărbat în vârstă de 21 de ani cu traumatism abdominal și escoriații, transportat de echipajul SMURD, un alt bărbat în vârstă de 21 de ani cu multiple traumatisme, transportat de echipajul SAJ. Cea de-a treia persoană implicată a refuzat transportul la spital, precizează Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Citește și:
https://city-fm.ro/2025/12/06/mos-nicolae-a-adus-emotie-pacientilor-de-la-spitalul-clinic-de-psihiatrie-sibiu/
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.
Citește și

Pacienții adulți și copiii internați în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu au primit vizita lui Moș Nicolae, care a...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Editorial: De ce o luăm razna de fiecare dată când cresc carburanții?

Sibiul, gazda cantonamentului naționalei feminine U20 de baschet a României
Tradiția mucenicilor și a celor 40 de pahare de vin
Data de 9 martie este marcată în calendarul ortodox prin sărbătoarea Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, zi în care românii respectă mai multe...

Taxele și impozitele sibienilor, recalculate
Administrația fiscală din Sibiu este pusă în fața unei situații neprevăzute, după ce Guvernul României a decis să modifice „din mers” regulile de
Stiri locale

Sibiul, gazda cantonamentului naționalei feminine U20 de baschet a României

Taxele și impozitele sibienilor, recalculate
Administrația fiscală din Sibiu este pusă în fața unei situații neprevăzute, după ce Guvernul României a decis să modifice „din mers” regulile de

Sibiul devine polul mobilității școlare: Conferință pentru orașe mai sigure și copii mai activi
Viitorul deplasării elevilor către unitățile de învățământ din România va fi dezbătut la Sibiu, în cadrul unei conferințe ce reunește factori ...

Razii la florăriile din Sibiu: Sancțiuni și sume confiscate de polițiști în weekendul de 8 Martie
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au descins în acest weekend la zeci de operatori comerciali din municipiul Sibiu.
