Când vor primi voucherele, cei eligibili în cadrul programului FIV

Când vor primi voucherele, cei eligibili în cadrul programului FIV
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat miercuri că cei declarați eligibili în cadrul programului FIV și care au încheiat contractele de finanțare vor intra în posesia voucherelor până la finalul lunii decembrie, conform News.ro.
„Etapa de înscriere în cadrul Programului FIV s-a finalizat. Până la finalul lunii decembrie, beneficiarii declarați eligibili și care au semnat contractele de finanțare vor primi voucherele în cont”, a transmis pe Facebook ministrul.
Florin Manole a apreciat că acest program „este mai mult decât o procedură medicală”: „Este speranţă şi este şansa la o familie. Mă bucur că etapa de înscriere s-a încheiat şi că am reuşit să atingem atât de mulţi beneficiari. Dar ceea ce este mai important este că nu am renunţat. Împreună am salvat acest program şi l-am dus mai departe şi anul acesta. Ministrul Muncii a transmis, de asemenea, că au început pregătirile pentru programul de anul viitor. „Pentru anul viitor, pregătim deja noul program, finanţat atât din fonduri europene cât şi din fonduri publice şi cu mai mulţi beneficiari. Avem datoria să sprijinim fiecare familie care luptă pentru acest vis”, a adăugat acesta. Florin Manole a anunţat, pe 13 noiembrie, că Programul naţional de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi finanţat din fonduri europene. Astfel, programul va continua în Programul Operaţional Sănătate. Ministrul Muncii aprecia că „este un pas important, nu doar administrativ, ci profund uman, pentru că vorbim despre oameni care nu cer privilegii, ci doar o şansă”.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Sibiul blocat în trecut

Poliția Locală, între necesitate și restructurare: reformă reală sau țap ispășitor al austerității?
Reforma administrației publice promovate de Guvernul condus de Ilie Bolojan include reducerea aparatului bugetar cu aproximativ 45.600

Soarta lui Bolojan, decisă prin vot intern în PSD
.jpg%3Fv%3D2026-02-26T17%253A31%253A57.620Z&w=3840&q=100)
Lucrări de modernizare pe Calea Șurii Mari din 9 martie. Restricții în trafic
Primăria Municipiului Sibiu începe din 9 martie lucrările de modernizare pe Calea Șurii Mari, pe tronsonul dintre viaductul Gara Mică ...
Stiri locale

Sibiul blocat în trecut
.jpg%3Fv%3D2026-02-26T17%253A31%253A57.620Z&w=3840&q=100)
Lucrări de modernizare pe Calea Șurii Mari din 9 martie. Restricții în trafic
Primăria Municipiului Sibiu începe din 9 martie lucrările de modernizare pe Calea Șurii Mari, pe tronsonul dintre viaductul Gara Mică ...

Teatrul Gong prezină „Pe limba ta”- spectacol în limba română și limbaj mimico-gestual
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu marchează Ziua Mondială a Teatrului printr-un eveniment special dedicat...

Avalanșă de mari dimensiuni la Bâlea Lac. Risc major, grad 4 din 5
O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs astăzi, în jurul orei 11:00, în zona turistică Bâlea Lac, din Munții Făgăraș.
