Vești bune pentru șoferi! Când va fi gata autostrada Sibiu-Pitești

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a făcut noi precizări privind stadiul lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești (A1) și Autostrada Transilvania (A3).
Conform estimărilor oficiale, autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizată integral în 2028, însă cea mai realistă perspectivă prevede că doar lotul 3, Tigveni – Cornetu (37,4 km), va fi gata în aproximativ 3 ani, în timp ce lotul 2, Boița – Cornetu (31,33 km), ar putea fi finalizat în 2029, scrie Gândul.ro
„Loturile 2 și 3 sunt acum parțial cu autorizație de construire. Antreprenorii sunt bine mobilizați pe lotul 3, iar pe lotul 2 lucrările sunt puțin mai incipiente. Pentru restul tronsoanelor se revizuiește acordul de mediu ca urmare a unor ajustări minore de traseu”, a explicat Scrioșteanu.
În ceea ce privește execuția, secretarul de stat a anunțat că în primăvară ar trebui obținute toate avizele necesare, iar constructorii să intre în execuție, inclusiv cu instalația de foraj pentru primul tunel, folosind tehnologia TMB.
Referitor la Autostrada Transilvania (A3), cel mai dificil tronson – cu tunelurile de la Meseș – ar putea fi finalizat abia în 2031 sau 2032, a mai precizat Ionel Scrioșteanu.
Autoritățile subliniază că zonele montane implică dificultăți majore de construcție, iar mobilizarea constructorilor și organizarea șantierelor sunt deja în curs pentru a respecta termenele estimate.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Avertisment privind noi tentative de fraudă online: site-uri false imită instituții media și promit câștiguri rapide
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC ) atrage atenția asupra unui nou val de tentative de fraudă apărut în mediul online...
Acțiuni pentru siguranța elevilor, în mai multe localități din județ
Polițiștii sibieni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 18 martie, noi activități preventive în unitățile de învățământ din localitățile...

Panouri fotovoltaice de balcon în România: ce trebuie să faci înainte de montare

A fost prins cu lemne furate și oprit în trafic de polițiști
Stiri

Panouri fotovoltaice de balcon în România: ce trebuie să faci înainte de montare

Șofer băut și minor fără permis, în vizorul polițiștilor sibieni

Veste importantă pentru pacienți: mai mulți bani pentru medicamente compensate

