Târgul de Craciun din Brașov aduce surprize noi!

Târgul de Craciun din Brașov aduce surprize noi!
Târgul de Crăciun din Brașov își deschide porțile duminică, 30 noiembrie, transformând centrul orașului într-un veritabil spectacol al sărbătorilor de iarnă. Până pe 11 ianuarie 2026, localnicii și turiștii pot să se bucure de atmosfera festivă completată de instalații tematice și activități dedicate tuturor vârstelor, în cadrul unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului.
Anul acesta, târgul va fi organizat în trei locații emblematice ale orașului: Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan și zona Rectorat, creând astfel un traseu festiv care va anima întreg centrul Brașovului. Centrul Brașovului rămâne, și în această iarnă, principalul punct de atracție, urmând să fie împodobit cu instalații luminoase care vor transforma străzile și piețele într-un spectacol vizual de amploare. Întregul decor este conceput pentru a pune în valoare arhitectura istorică și clădirile emblematice ale orașului, contribuind la o atmosferă festivă distinctă. Față de Târgul de Craciun din Sibiu, in Piața Sfatului din Brașov căsuțele pentru vânzare sunt mult nai elegante, fiind decorate cu elemente arhitecturale din Brașov.
De asemenea Brașovul are și un brad natural de peste 31 m și 11 tone donat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Sibiului. De asemenea bulevardul principal al centrului istoric din Brașov este decorat cu mii de luminițe și instalații față de aceleași decorații de pe stalpii de pe Nicolae Bălcescu.
„Spunând autentic, spunem nou și vechi: nou, pentru că estetica târgului este acum cu totul înnoită, evidențiind aspecte ce țin de specificul cultural local, vechi, deoarece producătorii și meșteșugarii locali ce vor reprezenta sufletul târgului vor oferi bunuri și produse ce au crescut în calitate prin îndemânarea și pasiunea generațiilor ce au țesut firul de aur al acestor tradiții locale”, au transmis cei care organizează Târgul de Crăciun Brașov 2025.
Un articol scris de Dumitru Chisăliță
Președintele AEI
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com. Citește si https://city-fm.ro/2025/11/24/pensiile-speciale-folosite-ca-momeala-electorala-ciolacu-explica-riscurile-uriase/
Citește și

- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri
Vreme neobișnuit de caldă în următoarele săptămâni, potrivit meteorologilor

Intrare gratuită pentru femei la Muzeul ASTRA, de 8 Martie
Muzeul ASTRA marchează Ziua Internațională a Femeii printr-o invitație specială adresată doamnelor și domnișoarelor.

Trafic dat peste cap pe A1, la Sibiu, după un accident rutier aproape de Ocna Sibiului

Primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii NEET care se angajează pentru prima dată
Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind sistemul asigurărilor pentru șomaj, introducând o primă de stabilitate de până la 27.000 de ...
Stiri locale

Intrare gratuită pentru femei la Muzeul ASTRA, de 8 Martie
Muzeul ASTRA marchează Ziua Internațională a Femeii printr-o invitație specială adresată doamnelor și domnișoarelor.

Control judiciar pentru bărbații care au pescuit ilegal în râul Olt
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig i-au plasat sub control judiciar pe doi bărbați bănuiți că au pescuit ilegal peste 200 ...

Aproape 40.000 de studenți vulnerabili vor primi burse sociale din bani europeni
Peste 39.000 de studenți care provin din medii dezavantajate vor beneficia de burse sociale, în valoare de 925 de lei pe lună...

Scădere a cazurilor de gripă și infecții respiratorii
Ultima săptămâna din februarie a adus o scădere a cazurilor de gripă și infecții acute ale căilor respiratorii superioare în județul Sibiu, însă
