Accident pe strada Luptei din Sibiu: o adolescentă rănită după ce un șofer a pătruns pe contrasens

O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns la spital joi seară, în urma unei coliziuni produse pe strada Luptei din Sibiu, unde un șofer de 33 de ani a intrat pe contrasens din cauza neatenției.
Din primele verificări efectuate a rezultat că în timp ce conducea un autoturism spre Bulevardul General Vasile Milea, un sibian în vârstă de 33 de ani, pe fondul neatenției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un alt sibian, în vârstă de 44 de ani, a declarat Isabela Brad, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
În urma coliziunii, o tânără în vârstă de 16 ani, din municipiul Sibiu, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 44 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Un echipaj de tip B al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit pe strada Luptei la un accident rutier produs între două autoturisme. În urma coliziunii, o adolescentă de 16 ani a suferit un traumatism cranio- facial și un traumatism de genunchi. După acordarea primului ajutor a fost transportată la CPU Luther în stare stabilă, a precizat Vasile Scridon, purtător de cuvânt SAJ Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, testările alcoolscopice ale conducătorilor auto au indicat rezultate negative. Traficul în zonă se desfășoară îngreunat.
Citește și:
https://city-fm.ro/2025/11/20/centrul-chinologic-sibiu-isi-deschide-portile-pentru-elevi-demonstratii-spectaculoase-cu-cainii-politisti-in-cadrul-programului-scoala-altfel/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi . Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #știri #știrilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informații care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Centrul Chinologic Sibiu organizează pe 16 decembrie 2025, de la ora 11.00, o zi specială dedicată elevilor și profesorilor, care vor ...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Țigările se scumpesc de la 1 aprilie: acciza crește cu peste 40 de lei la mia de bucăți
Fumătorii vor plăti mai mult pentru țigarete începând cu 1 aprilie 2026, după majorarea accizei stabilită de Ministerul Finanțelor.

Salarii și pensii plătite mai devreme în aprilie, înainte de Paște
Autoritățile au decis devansarea plății salariilor și pensiilor în luna aprilie 2026, astfel încât beneficiarii să dispună de venituri înainte de

Târg de primăvară cu produse handmade și decorațiuni de Paște
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu organizează un târg de primăvară în curtea Consiliul Județean Sibiu.

Dosarul electronic de sănătate devine accesibil pacienților din această vară
Pacienții din România vor putea consulta online propriul dosar medical, printr-un sistem modernizat al asigurărilor de sănătate.
Stiri locale

Târg de primăvară cu produse handmade și decorațiuni de Paște
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu organizează un târg de primăvară în curtea Consiliul Județean Sibiu.

Oportunități pentru viitor cu Edu Lab Farm
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prin Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, aduce în prim-plan un proiec...

Înscrierea în clasa pregătitoare a început: calendar și condiții pentru părinți

