OMS: O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa suferă de depresie

Redactat de in octombrie 10, 2025

OMS: O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa suferă de depresie. Care sunt țările cele mai afectate

O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa declară că suferă de depresie, conform unui sondaj publicat vineri de filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Unul din trei medici şi asistente medicale raportează simptome de depresie sau anxietate”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, citat într-un comunicat.  Această rată este de cinci ori mai mare comparativ cu cea măsurată în rândul populaţiei europene, a precizat organizaţia ONU.

„Mai mult de unul din 10 s-a gândit să îşi ia viaţa sau să se rănească”, a insistat Kluge, adăugând că „aceasta este o povară inacceptabilă pentru cei care au grijă de noi”.

Asistentele medicale şi femeile medic sunt mai predispuse la depresie şi anxietate, în timp ce medicii bărbaţi sunt mai predispuşi să dezvolte dependenţă de alcool, se arată în raport.

Lucrătorii din domeniul sanitar din Letonia şi Polonia raportează cele mai ridicate niveluri de depresie, aproape jumătate dintre respondenţi atingând pragul pentru o tulburare depresivă. În schimb, Danemarca şi Islanda prezintă cea mai scăzută rată a depresiei (în jur de 15%). Islanda şi Norvegia, arată, de asemenea, că o treime dintre medici şi asistente medicale s-au confruntat cu intimidări sau ameninţări violente la locul de muncă. Actele de violenţă au fost raportate cel mai frecvent în Cipru, Grecia şi Spania. În plus, 10% s-au confruntat cu violenţă fizică şi/sau hărţuire sexuală în ultimul an.

Pentru a pune capăt acestei situaţii, directorul OMS pentru Europa propune mai multe căi, inclusiv toleranţă zero pentru violenţa şi hărţuirea în spitale, o reformă privind orele suplimentare şi acces garantat la servicii de sănătate mintală confidenţiale. Aceste măsuri sunt cu atât mai necesare, având în vedere deficitul de lucrători sanitari din Europa. „În condiţiile în care Europa se confruntă cu o lipsă de aproape un milion de lucrători din domeniul sanitar până în 2030, nu ne putem permite să-i pierdem din cauza epuizării, disperării sau violenţei”, a concluzionat Kluge.

Sondajul, se bazează pe 90.000 de răspunsuri de la profesionişti din domeniul sanitar, colectate din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.

 

Citește și- MAE- atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia – City FM

 

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram 

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.

 

 

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background