Ministerul Dezvoltării a decontat lucrări de 2,4 miliarde de lei în mai puțin de trei săptămâni

Redactat de in august 29, 2025

Ministerul Dezvoltării a decontat lucrări de 2,4 miliarde de lei în mai puțin de trei săptămâni

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că, în ultimele 17 zile, a efectuat plăți de aproape 2,4 miliarde de lei pentru investiții finanțate prin PNRR, programul „Anghel Saligny” și proiectele derulate prin Compania Națională de Investiții.
Potrivit ministrului Cseke Attila, cele mai mari deconturi au fost realizate pentru lucrările finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 1,55 miliarde de lei.

Alte 619 milioane de lei au fost virate pentru facturile depuse în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”, iar aproape 200 de milioane de lei au fost plătiți pentru proiectele implementate prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), gestionat prin Compania Națională de Investiții.

„Dezvoltăm România și în contextul financiar actual. Asigurăm continuarea investițiilor în infrastructura locală și sprijinim autoritățile locale și constructorii, astfel încât proiectele mature, aflate în stadii avansate de execuție, să fie finalizate cât mai repede”, a declarat ministrul dezvoltării.

Cseke a reamintit că, la începutul acestui an, Guvernul a aprobat acte normative prin care investițiile cu finanțare de la bugetul național sunt prioritizate, pentru a eficientiza utilizarea fondurilor și a finaliza lucrările cu impact major pentru comunități.

 

 

Citește și- Medicii specialiști amenință suspendarea serviciilor gratuite pentru pacienți – City FM

 

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram 
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu #muzica #stiri #Sibiu #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background