Cum arată astăzi pomii de pe Oțelarilor

Redactat de in august 29, 2025

Arbori netoaletați – cum arată astăzi pomii de pe Oțelarilor la 1 an de la anunțul Primăriei Sibiu

În martie 2024, Primăria Sibiu anunța cu surle și trâmbițe o intervenție în premieră asupra arborilor de pe strada Oțelarilor. Comunicatul oficial vorbea cu un aer de inovație aproape academic despre o tehnică numită “pollarding” – o metodă de toaletare care presupunea modelarea coroanei arborilor într-o formă geometrică, dreptunghiulară, cu ajutorul unor cadre din bambus. Era prezentată drept o lucrare modernă, precisă, făcută cu grijă și știință, menită să rezolve mai multe probleme: menținerea dimensiunii arborilor, evitarea extinderii rădăcinilor, protejarea imobilelor și a carosabilului. Mai mult, promisiunea venea și cu un termen exact: lucrările urmau să înceapă în 25 martie 2024 și să fie realizate de specialiștii Asociației Române de Arboricultură.

            cum trebuiau sa arate                           

cum arata astazi

Astăzi, la mai bine de un an de la acele declarații pompoase, pe strada Oțelarilor nu există nici urmă de “pollarding”. Arborii sunt lăsați de izbeliște, neîngrijiți, cu coroanele crescute haotic și cu ramuri care atârnă peste trotuare și carosabil. Departe de forma “dreptunghiulară” atât de poetic descrisă în comunicatul de presă al Primăriei Sibiu, vegetația arată ca și cum nimeni nu s-a atins vreodată de ea. Nu prea mai există cadre de bambus, cat despre vreo urmă de toaletare profesională nici vorba și mai grav, nu există nici explicații clare pentru acest eșec.

Întrebarea firească pe care și-o pune orice sibian este: ce s-a făcut cu banii alocați acestui proiect ? Căci, dacă a fost anunțată o lucrare cu specialiști, cu tehnică sofisticată și cu termene precise, ea a trebuit să fie bugetată. Și atunci, dacă arborii arată astăzi mai rău decât anul trecut, ce s-a întâmplat, de fapt, cu fondurile alocate? Au rămas doar pe hârtie? Au fost redirecționate? Sau, pur și simplu, nu a existat niciodată intenția reală de a face intervenția ?

Strada Oțelarilor este o arteră importantă a orașului, cu trafic intens și cu o comunitate care resimte zilnic lipsa de întreținere a spațiilor verzi. Totul pe fondul unor promisiuni care, în 2024, păreau să aducă o rezolvare inovatoare și spectaculoasă. În realitate, aceste promisiuni s-au transformat într-un simbol al nepăsării și al lipsei de responsabilitate.

Primăria a anunțat o intervenție, a dat un termen, a vorbit despre specialiști și despre tehnici moderne, iar un an mai târziu nu există nici cea mai mică dovadă că lucrarea a fost finalizata. Ba dimpotrivă, arborii arată mai rău ca niciodată.

Într-un oraș care își construiește imaginea de destinație europeană, cu grijă pentru spațiile verzi și pentru calitatea vieții, o astfel de situație este ciudată. Nu doar pentru că arborii au rămas netoaletați, ci pentru că întreaga poveste devoalează promisiuni mari, comunicate pline de superlative și realități  trăite de locuitori în fiecare zi.

Strada Oțelarilor este doar un exemplu. Dacă mergem prin alte cartiere, găsim situații similare: arbori care nu au mai fost toaletați de ani de zile, străzi lăsate în paragină, spații verzi neîngrijite.

Cei care trăiesc pe strada Oțelarilor nu au nevoie de “pollarding” ca termen tehnic și nici de bambus ca ornament exotic. Au nevoie de o administrație care să își respecte cuvântul și să facă lucruri concrete: toaletări periodice, întreținerea trotuarelor și siguranță pe timp de noapte.

Cine trebuia să execute toaletările și de ce nu s-au făcut? Este o intrebare care am ridicat-o primăriei Sibiu printr-un email, iar raspunsul il v-om publica de îndată ce îl primim .

Până atunci, sibienii care trec zilnic pe strada Oțelarilor se lovesc de realitate: arborii sunt tot acolo, mai mari, mai neîngrijiți și mai deranjanți. Și, probabil, și la anul vom vorbi despre aceleași promisiuni netransformate în fapte.

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram 
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu #muzica #stiri #Sibiu #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

CITEȘTE ȘI 

Sibienii își numără fiecare leu la piață


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background