Ratingul BBB-: România, repetentul care își face selfie cu catalogul

România a primit încă o „veste bună”. Agenția Fitch a confirmat ratingul suveran la BBB-, cu perspectivă negativă. Adică fix acolo unde eram: la ultima bancă din clasa „copiilor cuminți”, cu șanse mari să fim mutați în rândul „corigenților”.

Acest lucru nu i-a împiedicat pe liderii noștri să deschidă șampania. Președintele Nicușor Dan a sărit primul: „O veste bună!”. Ministrul Finanțelor a completat cu „o reconfirmare a încrederii”. Premierul Bolojan a fost mai serios: „Singura soluție e pachetul 2 de măsuri”.

Realitatea e alta: suntem tot pe marginea prăpastiei, dar am reușit să nu cădem (încă). Și pentru asta, clasa politică ne cere să aplaudăm și să le pupăm capetele ale luminate de economiști.

BBB- cu perspectivă negativă: „Bravo, nu ai picat încă!”

Hai să traducem:

BBB- = ultima treaptă din zona „e încă bine, dar atenție!”.

Perspectivă negativă = șanse mari să aluneci în categoria „junk”. Ar surprinde pe cineva?

Cu alte cuvinte, Fitch ne spune: „Felicitări, nu ați picat încă! Dar nu vă bazați prea mult pe asta”.

Problema e că la București, acest „încă” a fost ambalat frumos, ca un cadou de Crăciun. Ca și cum profesorul ți-ar spune: „Ai luat 5 la matematică, dar ai șanse mari să repeți anul”. Și tu te-ai întoarce acasă strigând: „Mamă, am luat notă mare, am trecut!”.

Bugetul 2026 și OCDE: cai verzi pe pereți

Președintele promite că bugetul pe 2026 și aderarea la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), vor consolida încrederea. Sună bine. Sună responsabil. Sună… ca toate promisiunile făcute de politicieni care știu că până atunci ori nu mai sunt în funcție, ori au altă scuză pregătită.

Bugetul 2026 – în România, bugetele nu rezistă nici măcar un an fără rectificări. Dar iată, peste trei ani, ni se promite unul „beton”. Serios? Îmi rezerv dreptul de a ridica din sprânceană.

OCDE – o organizație serioasă, cu reguli clare. Exact locul perfect pentru un stat care schimbă legislația fiscală de trei ori pe an și unde digitalizarea se măsoară în PDF-uri tipărite.

Promisiunile acestea seamănă cu discuția clasică: „De luni mă apuc de sală, sau de dietă”. Știi și tu cum merge.

Realitatea din spatele optimismului

Cifrele nu mint:

• Deficit bugetar peste 5% din PIB, an de an.
• Datorie publică spre 55% din PIB.
• Evaziune fiscală cât bugetul Educației.
• Administrație publică umflată ca un balon, dar mereu „subfinanțată”.

Dar în discursul oficial, toate astea dispar ca prin magie. Important e că Fitch „a reconfirmat încrederea”.

E ca și cum doctorul îți spune: „Ai tensiunea dublă și glicemia în tavan, dar încă respiri”. Și tu răspunzi: „Perfect, înseamnă că sunt sănătos tun!”.

Pachetul 2 de măsuri: ghilotina fiscală

Premierul Ilie Bolojan vorbește despre „pachetul 2 de măsuri” ca despre soluția finală. Întrebarea e: pentru cine?

De obicei, aceste „pachete” înseamnă taxe mai mari, accize mai multe, impozite reinventate. Evident, nu pentru marile rețele care știu cum să ocolească sistemul, ci pentru salariatul de rând și micii antreprenori care nu au consultant fiscal pe apelare rapidă.

„Nu putem ceda într-o zonă sau alta”, zice premierul. Traducere: „Nu contează pe cine doare, important e să iasă cifrele pe hârtie”.

Optimismul de carton

Oficialii spun că trebuie să fim optimiști. Dar optimismul lor e cam așa:

• Când Fitch nu te retrogradează, e o victorie.
• Când deficitul sare, „e temporar”.
• Când taxele cresc, „e pentru stabilitate”.
• Când investițiile nu vin, „e vina contextului internațional”.

Practic, România e ca elevul care rămâne corigent la matematică, dar se laudă cu media 10 la desen sau sport.

Și noi, oamenii?

Întrebarea care nu apare niciodată în discursul oficial: ce înseamnă asta pentru cetățean?

Românului i se explică doct despre „ratingul BBB-” și „perspectiva negativă”. Dar pentru el contează dacă are bani să plătească întreținerea, dacă găsește medicamente la spital și dacă școala copilului are toaleta în curte sau în interior.

Pentru el, faptul că Fitch ne mai tolerează un an nu înseamnă nimic. Nu îi umple frigiderul, nu îi repară drumul și nu îi garantează că mâine nu va plăti o taxă nouă.

Concluzie: România, eternul elev „la limită”

Decizia Fitch nu e o victorie. E un avertisment. Un semn că România merge pe sârmă, fără plasă de siguranță, cu vânt puternic din spate.

Dar cum politica internă se hrănește din povești frumoase, am transformat „nu am fost retrogradați încă” în „suntem pe drumul cel bun”.

Realitatea e mai simplă: am rămas la același nivel, cu aceeași perspectivă proastă, cu aceleași probleme nerezolvate.

Și dacă tot vrem să fim optimiști, să fim măcar sinceri: da, încă respirăm. Dar parcă n-ar strica să facem și ceva pentru sănătate, nu doar să ne lăudăm că nu am murit.

Citește și:

România trece la plata electronică a drumurilor naționale. Sistemul bazat pe distanța parcursă, funcțional din 2026