Educație – “Săptămâna Altfel”, va fi altfel de anul viitor

Redactat de in aprilie 25, 2025

Daniel David, ministrul Educaţiei, anunţă că, din anul şcolar 2025-2026, Săptămâna Altfel organizată în învăţământul preuniversitar va include, în mod obligatoriu, o temă legată de consumul de droguri şi alte substanţe interzise şi una privind violenţa.

Şcolile vor primi şi instrucţiuni, ghiduri cu privire la modul în care trebuie implementate cele două teme, conform News.ro.

”Am decis ca în anul şcolar următor Săptămâna Altfel să aibă obligatoriu două teme, o temă să fie legată de consumul de droguri şi alte substanţe interzise, iar cealaltă temă să fie legată de partea de violenţă. Când spun violenţă nu mă refer doar la violenţă asupra elevilor, mă refer şi la violenţa care apare asupra profesorilor, fiindcă şi profesorii pot să fie subiect de bullying sau de violenţă”, a afirmat Daniel David, într-o postare pe Facebook.

clasa elevi

Daniel David a mai precizat că şcolile vor primi şi instrucţiuni, ghiduri cu privire la modul în care trebuie implementate cele două teme în cadrul Săptămânii Altfel, dar şi specialiştii care trebuie să le abordeze în discuţiile cu elevii.

Citește și:

Zeci de sibieni mușcați de căpușe au ajuns la „Urgențe”

Urmărește-ne pe #facebook și#instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background