Alocațiile, indemnizațiile și pensiile vor fi plătite înainte de Paște

Redactat de in aprilie 9, 2025

Alocațiile pentru copii, indemnizațiile, pensiile și toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

În luna aprilie 2025, toate plățile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi acești bani pentru Sărbătorile Pascale.

”Noi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile subordonate ne-am organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, astfel încât românii să aibă timpul și resursele necesare pentru a-și pregăti în liniște sărbătorile.”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:

▶Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 și 16 aprilie 2025

▶Pentru cei care primesc banii prin Poșta Română:

– 11 aprilie 2025 – sumele vor fi virate către Poșta Română de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială

– până pe 17 aprilie 2025, toți beneficiarii vor primi banii acasă

Vor fi plătite anticipat:

✅Alocația de stat pentru copii

✅Indemnizația de creștere a copilului

✅Stimulentul de inserție

✅Drepturile persoanelor cu dizabilități

✅Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA

✅Alocația de plasament

✅Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC

✅Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI)

✅Ajutorul de incluziune (VMI)

✅Alte drepturi

Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

▶În cont bancar: 11 aprilie 2025

▶Prin Poșta Română: începând cu 1 aprilie 2025

▶Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel:

➡Între 15-17 aprilie plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari

Citește și:

Târgul de primăvară Creative Buzz

Urmărește-ne pe #facebook și#instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background