Control judiciar pentru falsul agent imobiliar
Redactat de COSMIN RUS in februarie 27, 2025
Bărbatul de 48 de ani care a înșelat mai multe persoane cărora le-a promis închirierea unui apartament în municipiul Sibiu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat recidivist, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, şi înșelăciune în formă continuată (trei acte materiale). Prejudiciul creat este de 7.750 de lei.
“Din probele administrate în cauză s-a reţinut faptul că: inculpatul a indus în eroare mai multe persoane vătămate cu ocazia încheierii unor contracte scrise, prin aceea că le-a prezentat victimelor ca fiind disponibil pentru închiriere un apartament situat în mun. Sibiu, pe strada Oștirii, deşi acest lucru era fals întrucât inculpatul locuia efectiv în apartamentul respectiv, neavând intenţia reală de a-l da în folosinţa altcuiva. Astfel, acesta, folosind nume şi alte date de identificare fictive, aborda victimele care îşi căutau chirie pe reţelele de socializare, inducându-le în eroare, solicitând și primind de la acestea sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei şi eventual a primei chirii lunare. Ulterior încasării banilor, inculpatul nu-şi respecta obligaţiile şi nu mai răspundea în niciun fel victimelor”, a declarat Coste Andrei Iustin, Prim procuror Parchetul de pe lângă Judecatoria Sibiu.

Bărbatul a fost inițial reținut pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţiile aferente, inclusiv cea de a nu depăşi limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent.
Măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.