Percheziții la Sibiu – 6 persoane reținute pentru trafic de droguri
Redactat de COSMIN RUS in noiembrie 14, 2024
Șase persoane care se ocupau cu traficul de droguri au fost reținute în urma unor percheziții efectuate în județele Sibiu și Alba. Suspecții vindeau droguri inclusiv la evenimente private.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane, cu vârste între 21 și 37 de ani (4 bărbați și 3 femei), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.
“Din materialul probator administrat a rezultat că, în cursul acestui an, 3 dintre persoanele în cauză ar fi procurat, manipulat, deținut și vândut diverse cantități de droguri de mare risc și substanțe psihoactive, pentru prizat (4MMC, 3-CMC, MDMA și 2MMC), către consumatori, din județul Sibiu. De asemenea, cercetările au mai relevat faptul că, în perioada 2023 – octombrie 2024, două dintre persoane ar fi procurat, vândut și oferit cu titlu gratuit participanților la un eveniment privat, droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, 4-CMC și 4-MMC). Cu privire la alte două persoane s-a reținut faptul că ar fi procurat, manipulat și comercializat substanțe psihoactive de prizat, către consumatori, din județul Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
În cursul zilei de ieri, polițiștii au efecutat 10 percheziții domiciliare, în județele Sibiu și Alba, fiind descoperite și ridicate aproximativ 150 de grame de droguri de mare risc și substanță psihoactivă (4MMC, 3 CMC și 2 MMC), obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
În urma perchezițiilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea a 6 persoane, cu vârste între 21 și 37 de ani (4 bărbați și 2 femei) și măsura controlului judiciar față de o femeie, de 24 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.