Accident la Târnava – Ambii șoferi implicați erau băuți

Redactat de in noiembrie 5, 2024

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Târnava, după ce un autoturism și un motocultor au intrat în coliziune. Ambii conducători auto consumaseră alcool.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, o femeie în vârstă de 79 de ani a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu un motocultor cu remorcă, condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 47 ani”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a două persoane aflate în remorca motocultorului, o femeie în vârstă de 42 de ani și un bărbat în vârstă de 45 de ani. Toți cei implicați în accident sunt localnici.

„Echipajele SAJ și ISU au asistat medical trei persoane, care au suferit mai multe traumatisme. Echipajele SAJ au transportat la CPU Mediaș două victime, femei de 42 și 79 de ani care au suferit traumatisme craniene, faciale și de membre. Echipajul ISU a preluat un bărbat în vârstă de 45 de ani care a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la CPU Mediaș, conștient”, precizează Vasile Scridon, purtător de cuvânt SAJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a celor doi șoferi a indicat valoarea de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătoarei auto, respectiv 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto.

În zonă se circulă îngreunat.

Citește și:

Moft sau LUX? expoziție în Palatul Brukenthal din Sibiu

Urmărește-ne pe #facebook și#instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background